ÎN SĂCEL. Două tinere de 22 de ani din Sălaj au venit la furat. Aveți grijă pe cine lăsați în casă

Două tinere de 22 de ani din județul Sălaj sunt cercetate de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă comisă în data de 05 mai a.c.. La data amintită polițiștii Postului de Poliție Săcel erau sesizați, prin apel 112, despre producerea unui furt din locuință. În urma cercetărilor a reieșit faptul că, cele două tinere, ar fi pătruns în locuința unui bărbat, de unde au sustras 1.800 de lei.

„În urma activităților specifice desfășurate de polițiștii de ordine publică și investigații criminale, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate ca fiind două tinere de 22 de ani din județul Sălaj. Prejudiciul nu a putut fi recuperat deoarece, din declarațiile celor două tinere, au procedat la cheltuirea sumei sustrase imediat după săvârșirea faptei”, arată IPJ Maramureș.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Marcel ȘERBAN

dh
dh