ÎN SEPTEMBRIE. Rata inflației a atins pragul de 9,88%

Rata anuală a inflației s-a mărit marginal în septembrie, la 9,88 la sută, de la 9,85 la sută în august 2025, în condițiile în care noile creșteri de dinamică consemnate de prețurile combustibililor și energiei și de subcomponentele non-alimentare ale inflației de bază au fost contrabalansate aproape în totalitate de evoluțiile de sens opus de pe segmentele LFO și produse din tutun.

Pe ansamblul trimestrului III 2025, rata anuală a inflației a crescut astfel la 9,88 la sută, de la 5,66 la sută în iunie, în contextul expirării la 1 iulie a schemei de plafonare a prețului la energia electrică și al majorării începând cu 1 august a cotelor de TVA și a accizelor. Efectele directe tranzitorii ale celor două șocuri inflaționiste succesive pe partea ofertei au afectat prioritar dinamica agregată a componentelor exogene ale IPC, în principal prin scumpirea drastică a energiei electrice și mai modestă a combustibililor, al căror impact a fost în mică măsură atenuat de decelerarea semnificativă a creșterii prețurilor LFO, în condițiile ieftinirii fructelor și legumelor.

La rândul ei, rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a accelerat creșterea în trimestrul III 2025, urcând la 8,1 la sută în septembrie, de la 5,6 la sută în iunie. Ascensiunea reflectă transferarea aproape integrală a majorării cotelor de TVA asupra prețurilor de consum, inclusiv pe fondul rezilienței cererii pe anumite segmente și al nivelului crescut al așteptărilor inflaționiste pe termen scurt. Influențe suplimentare moderate au venit din dinamica încă ridicată a costurilor salariale și din efecte indirecte ale scumpirii energiei electrice și combustibililor, precum și din mărirea cotațiilor unor mărfuri agroalimentare și a cursului de schimb leu/euro.

În luna octombrie 2025, rata anuală a inflației s-a redus ușor, la 9,76 la sută, în condițiile în care scăderile de dinamică consemnate pe segmentele combustibili și LFO au fost doar parțial contrabalansate ca impact de continuarea accelerării creșterii prețurilor energiei, ca efect al scumpirii gazelor naturale, în timp ce rata anuală a inflației CORE2 ajustat s-a menținut la 8,1 la sută.

Rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC – indicator al inflației pentru statele membre UE) a crescut în octombrie 2025 la 8,4 la sută, de la 5,8 la sută în iunie 2025. Rata medie anuală a inflației IPC s a mărit la 6,6 la sută în octombrie, de la 5,1 la sută în iunie, iar rata medie anuală a inflației calculată pe baza IAPC a urcat la 6,2 la sută în octombrie, de la 5,3 la sută în iunie 2025.

GlasulMM
GlasulMM