ÎN WEEKEND. Înmormântare la Mănăstirea Rohia. Vezi despre cine e vorba
În ajun de An Nou la Mănăstirea Rohia din Țara Lăpușului vom ave o înmormântare. Este vorba despre trecerea la cele veșnice a preacucernicului părinte prof. univ. dr. Daniel Buda, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu.
Episcopia Maramureșului și Sătmarului a anunțat faptul că la dorința membrilor familiei preacucerniciei sale, ca fiu duhovnicesc al Țării Lăpușului din Maramureș, „facem cunoscut faptul că vineri, 29 decembrie 2023, de la ora 17:00, în biserica Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, va fi săvârșită Slujba Priveghiului cu rânduiala citirii Stâlpilor, respectiv sâmbătă, 30 decembrie 2023, de la ora 11:00, sub protia Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va fi oficiată Slujba Înmormântării, urmată de așezarea trupului neînsuflețit înnobilat de răbdarea bolii necruțătoare din ultimele luni în cimitirul Mănăstirii Rohia, unde este înmormântat și Arhim. Serafim Man, pe care l-a iubit și care i-a fost părinte duhovnicesc”.
Marcel ȘERBAN