INAUGURARE. Pistă pentru biciclete la Seini

La mijlocul acestei săptămâni a avut loc recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul de investiții „Stimularea mobilității nemotorizate în orașul Seini”, care a cuprins modernizarea străzilor: Cuza Vodă, Fermelor, Pomi, Industriilor, modernizarea trotuarelor, Piața Unirii, Nicolae Bălcescu, Victoriei, Eroilor, Mihai Eminescu, Cuza Vodă, reabilitarea parcului central și crearea de piste de biciclete din Centru până la podul peste Someș, a scris primarul Gabriela Tulbure, pe contul său de facebook.

Printre participanții la eveniment s-a numărat și deputatul Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș: „Am participat la recepția străzilor care leagă orașul Seini de podul peste Someș și m-am bucurat să văd câtă importanță s-a dat pistei pentru biciclete, care este foarte uzitată de localnici. Atât podul, cât și întreaga zonă sunt extrem de circulate, fapt care dovedește faptul că proiectele pe care primarul Gabriela Tulbure le-a implementat în Seini au o largă adresabilitate. Felicitări tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor proiecte atât de importante pentru comunitate! Sunt mândru de felul în care orașul Seini continuă să înflorească sub mandatul unui primar devotat și dedicat!”, a precizat Gabriel Zetea.

GlasulMM
GlasulMM