INCIDENT. Mașina unei femei din Baia Mare, acroșată de trenul Jibou-Baia Mare

Incident feroviar petrecut în finalul de săptămână trecut. Mașina unei băimărence a fost acroșată de trenul care circula pe relația Jibou-Baia Mare, din fericire nefiind victime, doar pagube materiale.

Potrivit IPJ Sălaj, „polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Biroul Județean de Poliție Transporturi Sălaj – Postul de Poliție T.F. Jibou au fost sesizați în urma unui apel primit prin 112 cu privire la faptul că, pe drumul județean 108 A, la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea sălăjeană Benesat, trenul Regio 4049 care circula pe relația Jibou – Baia Mare a acroșat un autoturism.

Polițiștii sălăjeni de la transporturi s-au deplasat la fața locului și au constatat că, o femeie de 56 de ani, din municipiul Baia Mare, județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi respectat semnificația indicatoarelor rutiere aflate la trecerea la nivel cu calea ferată semnalizată corespunzător, respectiv „Trecere la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere” și „Oprire”, autoturismul fiind acroșat de tren.

În urma accidentului feroviar, nu au rezultat victime, atât șoferița, cât și mecanicul de locomotivă fiind testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Biroul Județean de Poliție Transporturi Sălaj – Postul de Poliție T.F. Jibou”.

Ana-Maria HOJDA

 

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA