INDISCIPLINĂ. Polițiștii, cu ochii pe pietoni acum. Aveți grijă pe unde traversați strada

Indisciplina pietonilor constituie una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere. Se știe acest lucru, iar tocmai de aceea astăzi, 23 august a.c., polițiștii Biroului Rutier Baia Mare, împreună cu Serviciul Rutier Maramureș, au acționat în municipiul Baia Mare pentru combaterea acesteia.

„Acțiunea a vizat responsabilizarea pietonilor cu privire la respectarea legislației rutiere în vigoare referitoare la traversarea drumului public prin locurile special amenajate. În decurs de o oră, polițiștii rutieri au identificat 9 pietoni care au traversat neregulamentar drumul public, fiind sancționați cu avertismente scrise. De asemenea, pentru a conștientiza riscurile la care se expun atunci când traversează drumul public prin loc nepermis, polițiștii le-au prezentat materiale video prin care le sunt aduse la cunoștință consecințele comiterii unor astfel de abateri”, precizează IPJ Maramureș.

Maramureșenii trebuie să știe că polițiștii rutieri vor continua acțiunile pe această linie și în perioada următoare, care au ca scop principal informarea pietonilor cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație și reducerea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietoni.

Marcel ȘERBAN

dh
dh