
INEDIT. Prima femeie salvator montan din Maramureș
Serviciul Public Salvamont Maramureș și-a mărit echipa cu încă 4 salvatori montani. Printre noii colegi se află și prima femeie salvator montan angajată în cadrul instituției.
”În urma promovării concursului organizat de SPJ Salvamont Maramureș începând cu data de 3 Iulie 2023 avem patru salvatori montani atestați, nou angajați în structura profesionistă de urgență Salvamont, singura structură de-altfel care are competențe în salvarea montană în România!
Între cei patru se regăsește și colega noastră Magdalena Munteanu, prima femeie angajată pe post de salvator montan a SPJ Salvamont Maramureș. Cei patru sunt Stefan Taraczkozi, Magdalena Munteanu, Ceteras Alexander, Adrian Taraczkozi”, a declarat Dan Benga, managerul SPJ Salvamont Maramureș.
Ana-Maria HOJDA








