ÎNGRIJORĂTOR. ”Ca după război, așa arată multe zone dintre blocuri, în Baia Mare”

O recunosc chiar reprezentanții autorităților locale care astăzi, în urma unei vizite de lucru în cartierul Vasile Alecsandri, în zona bulevardului Regele Ferdinand, au constatat o situație îngrijorătoare a zonelor dintre blocuri.

În urma constatărilor făcute, autoritățile au decis să acorde prioritate lucrărilor de amenajare a curților interioare din spatele blocurilor 65, 84, 86, 91 și 77. Aceste măsuri vin ca răspuns la starea deplorabilă în care se află aceste spații, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de trai ale locuitorilor din aceste zone.

Planul de acțiune cuprinde mai multe etape, începând cu pregătirea terenului, decopertarea și acoperirea cu piatră a suprafețelor respective. Odată cu îmbunătățirea condițiilor meteorologice, se va trece la turnarea unui covor asfaltic, urmată de marcarea corespunzătoare a zonelor pentru a asigura o infrastructură adecvată.

Maria STOICA

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului