INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ A SENATORULUI CRISTIAN NICULESCU ȚÂGÂRLAȘ. Facilități pentru mamele care exercită profesia de avocat

„Mamele care exercită profesia de avocat își vor putea continua sau relua activitatea concomitent cu dreptul de a primi ajutorul pentru creșterea copilului. Este o victorie pentru profesioniștii din avocatură, dar și una personală, pentru că este un proiect de lege pe care l-am inițiat împreună cu colegul meu senator Daniel Fenechiu și pentru care am luptat să fie adoptat.

Proiectul a fost adoptat cu majoritate de voturi de deputați, iar în acest fel putem asigura mămicilor avocat un cadru de protecție socială echitabil, comparabil cu cel de care beneficiază alte profesii liberale. Este un proiect care nu aduce atingere bugetului de stat, dar care le ajută pe colegele noastre care până acum erau lipsite de drepturi firești atunci când deveneau mame.

Țin să mulțumesc colegelor mele deputate Alina Gorghiu și Oana Murariu pentru susținerea constantă și implicarea activă în promovarea și adoptarea acestui proiect. De asemenea, adresez mulțumiri Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) pentru implicare, sprijin și dialogul constructiv, care au contribuit în mod decisiv la definitivarea și susținerea acestor modificări legislative”, a declarat Cristian Niculescu Țâgârlaș.

GlasulMM
GlasulMM