ÎNSCRIERI. Granturi de 5.000 de euro pentru doctoranzi sau asistenții universitari

Tinerii profesori din facultăți – doctoranzi cu ore de predare sau asistenți universitari – pot aplica pentru granturi de câte 5.000 de euro, acordate dacă integrează în predare tehnologii moderne și inovative, din noul an universitar. Înscrierile sunt deschise de pe 2 până pe 23 septembrie.

Este vorba de bursele acordate de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS), în cadrul programului aflat la a VII-a ediție.

„Pentru a fi eligibile, cadrele didactice trebuie să aibă până în 40 de ani, să fie titulari de curs, asistenţi universitari sau doctoranzi și să integreze în cursurile și laboratoarele din anul universitar 2024-2025 tehnologii şi metode inovatoare de predare și să se încadreze într-una dintre categoriile menționate”, se arată în informarea ANIS.

Cursurile sau laboratoarele propuse trebuie să facă dovada introducerii noilor tehnologii și/ sau a unor metode de predare noi și inovatoare în anul universitar 2024-2025. Cursurile și laboratoarele pot fi nou introduse în anul universitar 2024-2025 sau actualizate în proporție de cel puțin 50% în anul curent sau 60% în ultimii doi ani. Toate criteriile de eligibilitate pot fi consultate online”.

GlasulMM
GlasulMM