ÎNTÂMPLĂRI ADEVĂRATE. Cum au scăpat cei din Poienile Izei de colectivizare

Imediat după Al Doilea Război Mondial, dup instaurarea reimului comunist în România, mai întâi s-au înfiinţat tovărăşiile agricole, zise şi TOZ-uri. Apoi, acestea au fost fie desfiinţate, fie transformate în Gospodării Agricole Colective (GAC). Mai târziu, numele gospodăriilor s-a modificat în Cooperative Agricole de Producţie (CAP), cică pentru a nu fi confundate cu Gospodăriile Agricole de Stat sau GOSTAT.

Pe Valea Izei, unele sate au fost cooperativizate, altele nu. Unul dintre cele cooperativizate a fost Poienile Izei, care aparţinea atunci de comuna Botiza. Iată cum povesteşte despre evitarea colectivizării fostul primar sătesc.

„După ce locuitorii din Ieud şi Rozavlea au fost convinşi să se scrie în Gospodăria Agricolă Colectivă şi au înfiinţat primele gospodării, am fost chemaţi la raion şi noi, cei din Botiza şi Poieni. Acolo am fost luaţi la prelucrat şi împreună şi separat. Că e bine să ne scriem cât de repede, ca să putem profita primii de ajutorul frăţesc ce ne va veni din URSS.

Noi, mai bâţâiam şi mai încercam să ne apărăm, că e greu cu sătenii, care nu s-au lămurit de avantajele pe care le oferă ToZ-ul etc. Ei o ţineau pe a lor, noi pe a nostră. Era aproape seara când ne-au dat drumul acasă, cu ordin expres să-i lămurim pe oameni să urmeze exemplul ieudenilor şi rozăvlenilor şi să înfiinţeze colectivul. Sâmbătă, l-am rugat pe preot să-i anunţe pe credincioşi să mă aştepte a doua zi după slujbă în faţa bisericii că trebuie să le spun ceva important, ce ne-au instruit tovarăşii de la raion.

Duminică la amiază tot satul era ciopor în faţa bisericii. Am urcat pe trepte şi am strigat să audă toată lumea, «Măi oameni buni, am fost joi la raion, la Sighet, şi acolo tovarăşii ne-au spus să spargem ToZ-ul, că de nu l-om sparge acum, nu-l mai spargem cât a ţine Dumnezeu lumea». De cealaltă poruncă, să înfiinţăm gospodăria colectivă, am uitat să le mai spun oamenilor, aşe că de luni ToZ-ul a fost spart, dar Colectivul nu s-a mai înfiinţat în veci.” (Dragomir Ignat, în vol. Baia Mare de altădată, 2014, editată de Glasul Maramureșului),

GlasulMM
GlasulMM