ÎNTÂMPLĂRI ADEVĂRATE. Mica țiganiadă… dintr-o farmacie băimăreană

O afurisită de răceală mă ţintuieşte la pat fix de câteva zile. Şi cum nu mai puteam răbda starea indusă de virusul ce se instalase în corpul meu, dau o fugă până la singura farmacie deschisă din oraş.

Desigur, nu eram singurul care are un beteşug taman de sărbători. În faţa mea, o droaie de doritori a cumpăra remedii pentru bolile la purtător sau pentru a-şi face provizii pentru maladiile ce vor veni.

Un etnic dezrobit ţinea de mână o copilă de vreo zece ani. Copila îmbrăcată cu straie frumos colorate, cu părul împletit într-o singură codiţă, cu un ten extrem de deschis la culoare, în contrast cu cel al tatălui. Tatăl, dezordonat şi zoios.

Liniştea din farmacie permitea înţelegerea oricăror şoapte spuse din vârful buzelor de către cei prezenţi.

La un moment dat, fetiţa îi zgâlţie mâna tatălui şi în limba maternă îl întreabă:

– Dade, şhai te lav i bombona? (Tata, pot lua o bomboană?)

– Şhai te lav kodo gugli. (Poţi. Dar după ce se întoarce cu spatele.)

Cum mi-am petecut ani mulţi printre cei ce vobesc această limbă, am înţeles repede şi am început să zâmbesc, căutând cu privirea locul unde se afla… bomboana.

Observ în spatele plasticului ce ţine loc de “ghişeu” un suport în care se aflau câteva ciupa ciups. Probabil puse în mod special pentru copiii care ajung pe la potică.

Cei doi ajung în faţa farmacistei şi etnicul dezrobit îi întinde o reţetă. Femeia lecturează şi pe un ton extrem de amabil îi spune:

– Reţeta dumneavoastră este doar parţial compensată, iar unul dintre medicamente nu-l avem pe stoc. Vi-l dau pe celălalt?

– Domnucă, da’s scumpe?

– Sunt destul de scumpe. Vă fac repede un calcul şi vă spun.

– Bine faci, trăiască familia dumitale.

– Vă costă 240 lei.

– Vai de mine. Nu am aşe mulţi bani. Da’ ce-mi poţi da de acolo (referindu-se la reţetă) de 100 lei?

– Nu foarte multe. Aveţi doar două medicamente prescrise.

– Bine. Nu-mi mai daţi nimic. Da’ auziţi, ceva pentru burtă, aveţi?

– Aveţi diaree?

– Ce-i acee?

– Este atunci când mergeţi des la baie.

– Doamnă, mie să-mi daţi leacuri care scot din mine nu care fac să rămână c…..l în mine.

– Foarte bine.Vă dau un laxativ.

Farmacista se întoarce cu spatele şi căuta pe raft leacul ce i-ar putea declanşa momente de dilataţie sfincterială, dezrobitului.

Fetiţa, cu o iuţeală de nedescris, îşi introduce mânuţa firavă prin gemuleţul ghişeului şi revine cu două ciupa ciups pe care le ascunde în buzunarul fustei evazate ce-o purta.

Eram deja pregătit pentru această scenă şi nu mă pot abţine. Fac doi paşi înspre copilă, îi întind o bancnotă de 10 lei şi-i zic:

– Te rog să i le plăteşti doamnei şi, dacă mai rămân bani, cumpără-le şi pe celelalte.

Vădit ruşinată, apleacă capul, ia bancnota şi o dă farmacistei.

– Vă rog să-mi daţi bomboane de banii ăştia.

Farmacista observase gestul meu şi cu un calm desăvârşit îi răspunde:

– Nu am aşa multe bomboane la câte ar trebui să-ţi dau.

În acest timp, ia cele cinci câte mai rămăseseră şi i le pune într-un pacheţel.

Dezrobitul, uluit că văzusem scena, mi se adresează:

– Ce să-i fac, domnu’, e un copil de zece ani. Aşe face peste tot pe unde merge.

Nu am replicat şi i-am urmărit cu privirea până la ieşirea din farmacie.

Pe trotuar, un autoturism luxos îi aştepta ce cei doi. Dezrobitul se aşează la volan şi porneşte în trombă pe notele muzicale ale lăutarului cârlionţat, Sandu Ciorbă.

Şi dacă tot am văzut, musai a fost să scriu…. (din vol. Eroziunea elitelor, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2024)

Dorin Ioan COSTE