INTERVENȚIE SALVAMONT. Tânără cu fractură, într-o zonă greu accesibilă a Cavnicului

Încă o acțiune încheiată cu succes de salvatorii montani în cursul zilei de astăzi. SPJ Salvamont Maramureș a intervenit într-o zonă greu accesibilă a localității Cavnic, la Baltă, spre Vârful Trei Apostoli.

”Salvatorii montani au fost solicitați prin 112 în vederea acordării primului ajutor unei tinere de 18 ani care a suferit o fractură la membrul inferior”, a informat Salvamont Maramureș.

Tânăra a fost preluată după ce i s-a acordat primul ajutor și a fost coborâtă la echipajul medical SMURD în vederea transportării la unitatea medicală pentru investigații. Ulterior, tânăra de 18 ani a fost predată echipajului medical SMURD venit în sprijin.

Maria STOICA

Maria Stoica
Maria Stoica