INTERVIU. VASILE MÎRZA, un scriitor în fruntea comunei ROZAVLEA

Pe Valea Izei, la 30 km de Sighetu Marmației, în comuna Rozavlea — fostă capitală voievodală în 1355, când voievod al Maramureșului era Ioan, fiul lui Iuga —, primar este Vasile Mîrza, încă de la alegerile locale din 2008. În mandatul anterior, acesta a fost viceprimar.

Vasile Mîrza este o „pasăre rară” în peisajul politic maramureșean, dacă ne uităm la impresionantul său CV. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București (în 1996), un curs de biblioteconomie la Universitatea de Nord din Baia Mare (în 2007), un masterat în etnologie și antropologie socială (în 2009) și Facultatea de Drept din cadrul Universității „Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca (în 2017). A obținut titlul de doctor în filozofie la Facultatea de Istorie și Filozofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în anul 2018.

Vasile Mîrza a publicat cinci volume: Vremurile după Ecleziast (2004), Regina nopții (2010), Femeia ca fake news și alte zădărnicii filosofice (2019), Ploaie de noiembrie (2020 – Premiul Special al Juriului acordat de către Fundația Culturală Ethnos) și Marea Neagră în viziunea lui Gheorghe I. Brătianu (2023).

Desigur, rozăvlenii (3.085 de locuitori la recensământul din 2021) nu l-au (re)ales în funcția de primar pentru meșteșujitele sale versuri și nici pentru abordarea filosofică a unui concept geostrategic. Nevoile lor sunt cât se poate de pământești și țin de drumuri bune, apă, curent, canalizare, grădinițe, școli, iluminat public etc.

În acest context, am purtat un dialog cu Vasile Mîrza pentru a desluși acest paradox.

Rep: Dle Vasile Mîrza, sunteți primar de câteva mandate și, în același timp, scriitor. Cum împăcați cele două activități, aparent atât de diferite?

Vasile Mîrza: Pasiunea pentru scris este una fundamentală și își are începuturile încă din școala generală, când profesoara de limba română, ascultându-mi compunerile – adevărate „fluvii” pentru acea vârstă –, mi-a prescris, într-un fel, o asemenea carieră. Primar am ajuns dintr-o altă preocupare, izvorâtă din dragostea pentru comuna natală, pentru acest areal și, mai ales, din dorința de a contribui la dezvoltarea comunității și de a-mi ajuta semenii. Cele două ipostaze nu mi se par, așadar, incompatibile: una ține de nevoia de a scrie și de a înțelege lumea, cealaltă de dorința de a interveni concret în realitatea ei.

Rep: Ce teme abordați în scrierile dumneavoastră?

Vasile Mîrza: Direcția principală este proza, îndeosebi romanul de ficțiune. Am scris însă și eseuri – „Vremurile după Ecleziast”, „Femeia ca fake news și alte zădărnicii filosofice” –, dar m-am apropiat și de cercetarea științifică, dacă îmi permiteți să includ aici teza mea de doctorat.

Rep: Ce temă tratează teza dumneavoastră de doctorat?

Vasile Mîrza: Coordonatoarea tezei mele de doctorat a fost Marta Petreu, profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie și Filosofie a UBB Cluj, un eminent om de cultură și, deopotrivă, o scriitoare consacrată. Având în vedere formația mea de istoric – sunt licențiat al Facultății de Istorie din cadrul Universității din București –, doamna profesor a considerat oportun să abordez o temă cu un pronunțat conținut istoric, filtrată însă printr-o grilă filosofică.

Teza se intitulează „Marea Neagră în viziunea lui Gheorghe I. Brătianu” și a avut ca punct de plecare impresionanta lucrare „Marea Neagră” a marelui istoric român, concepută în siajul operei lui Fernand Braudel despre Mediterana. Să ne amintim că Braudel este unul dintre corifeii Școlii de la Annales și una dintre marile figuri ale înnoirii modului de a gândi și de a scrie istoria.

În esență, este o teză de geopolitică și geostrategie, abordată într-o manieră filosofică, o lucrare care urmărește evoluția spațiului pontic din vechime până în contemporaneitate. Interesant – și, privind retrospectiv, aproape neliniștitor – este faptul că lucrarea a fost elaborată cu câțiva ani înainte de declanșarea războiului ruso-ucrainean, care a readus Marea Neagră în centrul marilor tensiuni geopolitice.

Rep: Revenind la proză, am aflat despre romanele dumneavoastră „Regina nopții” și „Ploaie de noiembrie”, cărți care au fost și premiate în cadrul unor evenimente culturale.

Vasile Mîrza: Da, așa este. Cele două cărți au fost aureolate în cadrul unor manifestări literar-artistice. Ceea ce aș vrea însă să subliniez este faptul că romanul „Regina nopții” s-a aflat în atenția regizorului Călin Peter Netzer în vederea unei ecranizări. În acea perioadă, tatăl său, stabilit de mulți ani în Germania, s-a îmbolnăvit grav, iar regizorul a trebuit să se întoarcă de urgență în Germania, proiectul fiind abandonat – sper eu, nu definitiv.

De ecranizarea romanului este interesat și regizorul clujean Tárkányi János, cu care am purtat discuții avansate. Realizarea unui film presupune însă mobilizarea unor resurse considerabile, atât umane, cât și financiare, iar speranța noastră se leagă, în bună măsură, de posibilitatea identificării acestor resurse.

Romanul „Ploaie de noiembrie” a fost, la rândul său, foarte bine primit de critica de specialitate. Este un roman sensibil și captivant, construit în jurul unei povești care își conduce cititorul spre un deznodământ neașteptat.

Rep: Aveți proiecte noi? Mă refer, desigur, la proiecte literare.

Vasile Mîrza: Sigur că da. Lucrez la proiectul unui roman de ficțiune istorică, aflat deocamdată în etapa de documentare. Orice carte, chiar și atunci când aparține ficțiunii, presupune o muncă atentă de informare și documentare, cu atât mai mult cu cât acest roman își propune să reînvie o secvență din istoria Maramureșului secolului al XVIII-lea. Peste această țesătură istorică se vor suprapune mituri, legende și povești izvorâte din imaginarul colectiv, într-o împletire a faptului real cu fantasticul.

Cel de-al doilea proiect vizează elaborarea unei lucrări dedicate folclorului maramureșean, privit dintr-o perspectivă metafizică. Titlul la care mă gândesc este „Metafizica folclorului maramureșean”.

Rep: Succes!

Vasile Mîrza: Mulțumesc!

A consemnat Dorin Ștef (Glasul Maramureșului)

GlasulMM
GlasulMM