
INVESTIȚII. Drumul comunal din Breb va fi reabilitat
Noutăți privind satul Breb, care este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Maramureș. De luni va începe asfaltarea drumului comunal din interiorul satului.
Astfel de investiții sunt necesare și pentru a încuraja turiștii să vină în zonă și să le ofere condiții mai bune.
”Satul Breb, după cum știe toată lumea, este cel mai vizitat sat din Maramureș. Este și un sat în care urmează să reabilităm 12 case din patrimoniul cultural local și am luat decizia împreună cu domnul primar, să reabilităm drumul comunal. Primul pas l-am făcut anul trecut când a fost reabilitată prima porțiune de drum județean până în sat, iar acum urmează practic drumul comunal din interiorul satului.
În Breb doar drumul comunal poate fi asfaltat. Restul drumurilor nu pot fi asfaltate, pentru că trebuie păstrate de piatră, deoarece așa este în planul de urbanism din Ocna Șugatag și este normal să fie așa, deoarece este un sat extrem de valoros pentru cultura noastră maramureșeană. Acesta este unul dintre motivele pentru care acest drum trebuie asfaltat, pentru că arăta ca și după război, era un dezastru. Deja el este pregătit pentru asfaltare și luni va începe asfaltarea lui”, a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Ana-Maria HOJDA








