IONEL BOGDAN, de neoprit în misiunea sa pentru Baia Mare!

Știu să aduc bani în județ! Am dovedit asta pentru Maramureș și voi face la fel și pentru Baia Mare! Vreau să dezvoltăm orașul la un alt nivel, împreună cu Zona Metropolitană. Pentru asta avem nevoie de primari liberali în toate localitățile din jur” – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, candidat la funcția de primar al municipiului Baia Mare.

În Recea a avut loc luni, 13 mai, lansarea candidaților PNL Maramureș. Topograful Alexandru Ardelean este susținut de liberali pentru funcția de primar al comunei Recea. Acesta vine din mediul privat, știe să facă proiecte și este cea mai bună opțiune de primar, partenerul de care Baia Mare și Zona Metropolitană au nevoie pentru a se dezvolta la un alt nivel. Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș este candidatul susținut pentru Primăria Baia Mare, iar Gabriel Bogdan Ștețco pentru președinția Consiliului Județean Maramureș!

În mandatul lui Ionel Bogdan se muncește! Mărturie stau toate realizările noastre, proiectele cu care suntem în șantier și cele aflate în diverse stadii de implementare. În 2020, în Planul lui Bogdan, mi-am asumat un miliard de euro pentru Maramureș. Azi, după 3 ani și jumătate, avem dublu! Un portofoliu de proiecte în valoare de peste 2 miliarde de euro, în diverse stadii de implementare, din care peste 600 de milioane de euro atrase deja în contracte semnate. Până la finalul anului vom aveam un miliard! Investiție după investiție asigurăm un viitor mai bun aici, acasă, pentru noi toți, inclusiv pentru fiii plecați ai Maramureșului!”, a declarat Ionel Bogdan.

Stadiul Pasajelor din Baia Mare, realizate de Consiliul Județean Maramureș

Pasajul Clubul Văcarilor se află în stadiu de  achiziție publică și urmează să intre în linie dreaptă pentru execuție vara aceasta. La Pasajul Italsofa a fost desemnat executantul și va începe organizarea de șantier pentru execuția lucrărilor, momentan fiind în curs proiectarea.

„Aceste proiecte nu au fost în Planul lui Bogdan, dar am identificat oportunități și m-am apucat de ele pentru că îmi pasă de comunitate! Predecesorul meu la Consiliul Județean Maramureș a avut ZERO proiecte pentru sănătate, eu și echipa mea derulăm investiții de 120 de milioane de euro doar la Spitalul Județean de Urgență și la cel de Boli Infecțioase și Psihiatrie!”, a spus Ionel Bogdan.

Dezvoltarea municipiului Baia Mare trebuie să meargă mână în mână cu cea a Zonei Metropolitane

Baia Mare a pierdut oportunități majore în ultimii ani, susține Ionel Bogdan. În loc să fie motorul economic al județului, stagnează. Dacă la nivelul administrației județene au fost făcute eforturi și demersuri pentru dezvoltarea a șapte parcuri industriale (Baia Sprie, Fărcașa, Târgu Lăpuș, Șomcuta Mare, Mireșu Mare, Giulești și Bogdan Vodă), Baia Mare a rămas pe dinafară din cauza administrației ineficiente din ultimii ani.

Știu cum pot să aduc bani și aici, să pun Baia Mare pe primul loc! Vreau să gândim la un nivel superior dezvoltarea. Nu la nivel de oraș, ci la nivel metropolitan. Să ne dezvoltăm împreună! Să avem infrastructură decentă, transport în comun modern, dezvoltare economică și locuri de muncă bine plătite! Putem facem de 10 ori mai mult decât administrațiile social democrate din 90 încoace!

Baia Mare trebuie să aibă urgent un parc industrial, să relansăm economia, dar e nevoie să reconstruim din temelii orașul. Trebuie să reabilităm infrastructura în cartiere, e nevoie de o sistematizare în întreg orașul, de reabilitarea clădirilor de patrimoniu, a bazelor sportive, dar și a funcțiunile culturale și de agrement, cum sunt Cinematograful Dacia și Ștrandul municipal”, a declarat Ionel Bogdan.

Proiectele lui Alexandru Ardelean pentru Recea, susținute de echipa PNL Maramureș

– Canalizare în Recea, Mocira și Bozânta

– Rigole, trotuare

– Dezvoltarea învățământului

– Hală pentru producătorii agricoli

– Fond de urgență pentru a proteja locuitorii comunei în caz de dezastre

– Săsar – balastieră care poate fi dată în exploatare

– Proiecte de sprijin pentru categoriile defavorizate

– Programe pentru tineri

La Recea, Ionel Bogdan a avut susținerea familiei sale, care i-a fost alături ca întotdeauna: soția Alexandra și copiii Horia și Alexandru.

Primul primar al municipiului Baia Mare după 1990, Gheorghe Brânzei, susține echipa liberală. Acesta a fost prezent la lansarea candidaților, alături de consilierii județeni și candidații la Consiliul Județean Maramureș: Ioan Muntean, Ioan Cheudean și Dorin Lucaci, respectiv Mircea Pop, Aurelia Pop, Ioan Bărbuș și Sebastian Șimon.

Comandat de PNL Filiala Maramureș, Cod AEP: 21240015

 

 

 

GlasulMM
GlasulMM