
IONEL BOGDAN. ”Pierde cu adevărat cel care renunță la război”
Ionel Bogdan, candidatul PNL la Primăria Baia Mare a oferit o primă reacție după ce funcția de primar al municipiului reședință de județ a fost câștigată de Doru Dăncuș.
”Binele comun și dezvoltarea județului Maramureș și a municipiului Baia Mare rămân în continuare idealurile care mă motivează. Nu voi înceta niciodată să lupt pentru băimăreni și pentru maramureșeni! Mulțumesc din suflet celor care au crezut în noi și ne-au susținut, echipei și colegilor mei care au rămas demni și atunci când inamicul a folosit cele mai murdare arme pentru a obține avantaj.
Am pornit în această luptă dispus să generez schimbarea de care cu toții avem nevoie. Astăzi, am pierdut o bătălie. Este un risc pe care ni l-am asumat. Cred cu tărie că pierde cu adevărat cel care renunță la război atunci când a fost învins într-o confruntare.
Sistemul a câștigat pentru moment, dar asta nu ne oprește în demersul nostru, dimpotrivă. Acesta este momentul în care trebuie să continuăm să luptăm mai motivați decât înainte! Pentru băimăreni și pentru maramureșeni, pentru Baia Mare și pentru Maramureș!”, este mesajul transmis de Ionel Bogdan.
Ana-Maria HOJDA








