Jandarmii, prezenți la Școala Profesională din Poienile de sub Munte. Care a fost motivul

O realitate care nu se poate nega de nimeni este că în școlile din Maramureș se consumă tot mai frecvent droguri. Aici ar fi multe de discutat, despre cum ajung drogurile în școli, cine le aduce ș.a.m.d. Însă se ce poate face este ca elevii să fie conștientizați de efectele nocive pe care le au acestea pentru consumatori și familiile lor.

„Jandarmii maramureșeni, în colaborare cu specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș și cu Compartimentul  de Analiză și Prevenire  a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș, continuă seria activităților informativ-preventive desfășurate în unitățile școlare.

Astfel, în cursul zilei de astăzi, a fost rândul elevilor de la Școala Profesională din localitatea Poienile de sub Munte să primească vizita oamenilor legii. Jandarmii maramureșeni au subliniat necesitatea adoptării unui comportament civic bazat pe respect reciproc, pe evitarea violenței, dar au pus accent şi pe aspecte legate de regimul răspunderii juridice a minorilor. 

În plus, elevilor le-au fost prezentate principalele fapte cu caracter antisocial ce pot fi comise în incinta și în zona adiacentă unităților școlare, cauzele producerii acestora, dar și sancțiunile prevăzute de lege în cazul săvârșirii unor astfel de fapte.

La activitate, reprezentantul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog  Maramureș a  oferit informații cu privire la efectele nocive ale  consumului de substanțe interzise, iar reprezentantul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a punctat prevederile legale privind traficul și consumul de substanțe interzise. ”, precizează Jandarmeria Maramureș.

Ar mai merita amintit că scopul acestor activități este de a preveni comportamentele de risc la vârsta adolescenței prin oferirea de informații care să permită creșterea nivelului de educare și conștientizare a tinerilor în vederea evitării consumului de droguri, precum şi a adoptării unor comportamente prosociale. 

Marcel ȘERBAN

dh
dh