JURNAL DE CĂLĂTORIE (IV). Cea mai frumoasă zi. Cannes

27 februarie

Această dimineață a fost ceva mai lentă decât restul, am mai câștigat o oră de somn, ceea ce comparativ cu ora destul de târzie la care am ajuns la hotel a fost infimă. Dar, după micul dejun, am pornit la plimbarea de dimineață. Orașul Cannes, pentru mine, a fost o surpriză plăcută. Plimbându-ne pe străduțele lui, am putut înțelege traiul oamenilor, trecând pe lângă locul unde anual se organizează festivalul de film ne-am putut imagina cum totul se transformă într-un mușuroi de furnici ce defilează pe covorul roșu. Am trecut pe lângă iahturile atent ancorate în port și, credeți-mă, cu toții am început să visăm, că, într-o bună zi, vom avea și noi o asemenea ambarcațiune.

Dar ceea ce mi s-a întipărit în minte, la Cannes, nu sunt bărcile sau magazinele de lux, ci un exemplu clar al evoluției umane, pe care mulți l-au văzut, dar foarte puțini l-au și înțeles. Este vorba de două clădiri, de pe o străduță. Una reprezintă conexiunea sacră, veche a omului cu Creatorul Său. Este vorba de o biserică. Mult timp a trecut peste acest monument care, în vremuri apuse, era piatra de temelie a unui oraș întreg. Lângă ea, parcă vrând să-i acapareze frumusețea, se află o clădire înaltă, modernă, cu geamuri de sticlă, care găzduiește birouri, iar la parter un magazin de lux. Aceasta parcă prezintă evoluția omului și îndepărtarea lui de Dumnezeu, axându-și existența și pe lucrurile materiale, lucrurile care doar par să îl facă mult mai bogat, când el, de fapt, este putrezit în interior.

Hai, gata, destulă filozofie! Pentru următoarea parte a zilei, a trebuit să ne ascuțim nasurile și să ne pregătim portofelele, căci ne-am oprit la Fragonard, una dintre cele mai vechi fabrici de parfum din Grasse.

Locul acesta te va captiva chiar și dacă nu ești prieten cu parfumurile fiindcă ghidul îți va face o introducere în lumea parfumurilor, îți va explica cum și de unde sunt aduse florile și toate procesele mecanice prin care trec. Vei vedea laboratoare specializate în care chimiștii adevărați lucrează zi și noapte pentru a livra cea mai bună aroma de parfum, dar și angajații care lucrează în producție. La final, tot acest ghid îți va da ocazia să miroși diferite parfumuri fermecătoare, cu speranța că vei duce cu tine acasă, o mică parte din această fabrică uriașă.

Iar acum, că toți purtăm fel și fel de parfumuri și deoarece autocarul miroase ca o grădină botanică plină cu flori înmiresmate, putem să ne continuăm excursia spre Antibes, unde urma să vizităm, unii dintre noi, muzeul pictorului Picasso. Dar, fiindcă am ajuns prea repede, am primit o pauză de masă care, pentru mine, a devenit o amintire de suflet.

Să vă povestesc… Împreună cu prietenele mele ne plimbam pe micile, dar cochetele străduțe care m-au făcut să mă simt ca într-un labirint. Ne plimbam cu un scop: cel de a găsi un restaurant unde să ne luăm prânzul, dar pentru că nu aveam  mult timp la dispoziție nu am putut să ne așezăm la unul dintre marile și pompoasele restaurante din centrul orașului și ne-am continuat călătoria pe străduțele de care vă pomeneam adineaori. La o răscruce de drumuri trebuia să alegem pe unde să o apucăm, iar grupul nostru s-a separat. Împreună cu încă trei fete, am decis să mergem pe drumul din față, iar după puțini pași pe acest drum am dat de un restaurant mic, al unei doamne mai în vârstă, care era și chelner, și bucătar. Această doamnă ne-a poftit cu zâmbetul pe buze în localul ei și, după ce ne-a pregătit masa, am stat cu ea de vorbă ca și cum ar fi fost bunica noastră. Mâncarea semăna izbitor cu cea pe care bunica sau mama mi-o pregăteau și, pentru jumătatea aceea de oră pe care am petrecut-o cu ea, am uitat de dorul de casă, căci acolo ne simțeam ca și cum am fi acasă, cu familia. În final, ne-am ridicat, am plătit și ne-am luat rămas-bun de la doamna drăguță.

Lăsând în spate restaurantul, ne-am continuat drumul spre muzeu, unde aveam să ne întâlnim cu cei din grupul nostru. Apoi, am intrat în captivantul muzeu al lui Picasso și am descoperit o parte din marile lui opere. Mi-au atras atenția multitudinea simbolurilor animaliere, pe care ghida ni le-a explicat potrivit credinței pictorului că, orice om, ascunde în el un animal.

Măsura timpului parcă nu exista în acea clădire și cu adevărat picturile și sculpturile te introduceau într-o altă lume, lumea lui, adesea neînțeleasă, dar de-a dreptul fascinantă pentru cei ce aveau ochi să privească și răbdare să înțeleagă. Următoarea oprire a excursiei noastre a fost la Nice, unde am admirat opera arhitecturală a românului Henri Negrescu, Hotelul Le Negresco, cel mai admirat și stilat hotel de pe Coasta de Azur. Apoi, după o scurtă plimbare pe Promenade des Anglais, am primit timp liber pentru a ne face mici, mari cumpărături în Galeriile Lafayette sau la Nice Toile.

Cu brațele pline, prin ploaie, ne-am întors la autocar pentru a fugi în adăpostul cald al hotelului, pentru a ne face somnul de frumusețe. Iar, pentru că pregătirile pentru următoarea zi au început din această seară, imaginați-vă 5-6 fete care stăteau la rând pentru a-și putea usca părul, cu un singur foen. Și mai imaginați-vă domnișoare în pijamale, cu prosoape în cap, care bântuiau pe holurile hotelului la ora 23, căutând camera unde se află această ustensilă foarte prețioasă. Toate astea doar pentru ca părul nostru să arate perfect pentru ziua cea mare…

(va urma)

de Analucia BREZOCZKI,

clasa a X-a F – Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului