
Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”: Rudolf Moca, o voce distinctă a teatrului românesc
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare găzduiește vineri, 11 aprilie, de la ora 16:00, un eveniment cultural de excepție, dedicat unei personalități marcante a scenei teatrale românești: Rudolf Moca – actor, regizor, scenarist și intelectual de clasă.
Evenimentul, organizat de Asociația Young Roma Maramureș, marchează lansarea a două volume semnate de Rudolf Moca: „Noblețea unei identități” și „Un om, o viață, un destin”. Cele două lucrări oferă publicului o incursiune profundă în parcursul autorului, atât din punct de vedere artistic, cât și uman, fiind o mărturie a asumării identității etnice și a regăsirii valorilor umane universale.
Sub motto-ul sugestiv „Nu sunt ceea ce par a fi că sunt… Dar, vă asigur că SUNT ceea ce nu par a fi că sunt”, lansarea reunește teme de introspecție, identitate și acceptare, abordate dintr-o perspectivă profund personală, dar cu ecouri largi în societatea contemporană.
Rudolf Moca este recunoscut ca unul dintre susținătorii dezvoltării teatrului românesc, fiind distins de Guvernul României pentru merite deosebite în domeniul artistic. Cărțile sale propun o călătorie prin viață, cultură și conștiință, încurajând dialogul intercultural și înțelegerea între oameni.