Lecția Israelului și paradoxul României: cum ajunge o țară din deșert să aibă mai multă apă decât îi trebuie, iar o țară bogată în resurse să se confrunte cu crize

Există momente în care geografia nu mai este o scuză.

Israelul este o țară în care peste jumătate din teritoriu este ocupat de deșert. Precipitațiile sunt reduse, resursele naturale de apă sunt limitate, iar seceta este o realitate permanentă. Cu toate acestea, astăzi Israelul produce aproximativ 20% mai multă apă decât consumă.

Cum este posibil?

Nu printr-un miracol al naturii, ci printr-o strategie națională construită pe termen lung. Statul israelian a investit constant în cercetare, desalinizarea apei mării, reciclarea apelor uzate, reducerea pierderilor din rețele și dezvoltarea unor tehnologii agricole care folosesc fiecare litru de apă cu maximă eficiență.

Aproape 90% din apa uzată este tratată și reutilizată, în special pentru agricultură – un procent fără egal la nivel mondial. În jurul acestei filozofii s-a construit o adevărată cultură a respectului pentru resursa cea mai prețioasă: apa.

România – o țară privilegiată de natură

Privind harta Europei, România pare opusul Israelului.

Avem Munții Carpați, care adună și distribuie apa spre toate regiunile țării. Avem Dunărea, unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei, Delta Dunării, mii de râuri și pâraie, lacuri naturale și artificiale, izvoare și importante rezerve de apă subterană.

Relieful României este considerat unul dintre cele mai echilibrate din Europa, împărțit aproape egal între munți, dealuri și câmpii. Din punctul de vedere al resurselor naturale, puține state europene sunt atât de bine înzestrate.

Și totuși…

În fiecare vară apar localități în care apa este raționalizată.

Sunt sate unde fântânile seacă, orașe în care rețelele pierd cantități importante de apă înainte ca aceasta să ajungă la consumatori și terenuri agricole care depind exclusiv de ploaie, deși România dispunea cândva de unul dintre cele mai extinse sisteme de irigații din Europa.

Paradoxul energiei

Situația seamănă izbitor cu cea din sectorul energetic. România dispune de hidrocentrale, gaze naturale, energie nucleară, potențial eolian și solar, biomasă și resurse geotermale.

Cu toate acestea, în ultimii ani, prețul energiei a devenit o preocupare majoră pentru populație și pentru economie.

Nu lipsa resurselor este întotdeauna problema. Problema este modul în care acestea sunt administrate, modernizate și integrate într-o strategie națională pe termen lung.

Diferența dintre bogăție și administrare

Israelul demonstrează că prosperitatea nu depinde doar de ceea ce oferă natura.

O țară poate avea puține resurse și totuși să devină un model mondial prin investiții, cercetare și politici publice coerente.

La fel de bine, o țară bogată în resurse poate întâmpina dificultăți dacă acestea nu sunt valorificate eficient.

Nu este o competiție între România și Israel. Este o comparație între două modele de abordare a unei probleme.

Unul a transformat o criză într-o oportunitate. Celălalt încă încearcă să gestioneze avantajele pe care natura i le-a oferit.

O lecție care merită învățată

Schimbările climatice vor face apa și energia tot mai valoroase în următoarele decenii.

Țările care vor investi astăzi în infrastructură, tehnologii moderne, reducerea pierderilor și utilizarea inteligentă a resurselor vor fi cele mai pregătite pentru viitor.

România are încă un avantaj enorm: dispune de resurse naturale excepționale.

Întrebarea nu este dacă avem suficientă apă sau suficient potențial energetic.

Întrebarea este dacă vom avea viziunea, continuitatea și capacitatea administrativă de a transforma aceste resurse într-un avantaj strategic pentru generațiile viitoare.

Pentru că, uneori, cea mai mare bogăție nu este ceea ce ai primit de la natură, ci ceea ce reușești să construiești pornind de la ceea ce ai.

Gheorghiță Țibuleac