LEGEA PORCULUI. Este obligatorie schimbarea hainelor și a încălțămintei la intrarea în spațiul în care sunt ținute porcinele

Deputații au adoptat recent o serie de modificări la Legea porcului, astfel încât numărul porcilor care pot fi crescuți în gospodărie nu mai este limitat la 5, ca până acum.

De asemenea, se elimină prevederea din legislaţia actuală potrivit căreia porcinele sunt crescute numai pentru îngrăşare, fiind interzisă reproducţia în aceste exploataţii, precum şi cea potrivit căreia porcii, carnea şi produsele din carne rezultate în urma sacrificării acestora nu se comercializează şi sunt destinate exclusiv consumului în gospodăria proprie.

În schimb, potrivit adevarul.ro, au fost impuse Cerințe de Biosecuritate pentru Exploatațiile de Porcine, obligatorii pentru persoanele fizice care cresc porcii atât în gospodării, țărănești sau nu, cât și în exploatații comerciale de tip familial. În toate cazurile este impusă ”deținerea porcinelor în spații îngrădite, fără posibilitatea de contact cu animale sălbatice sau porcine din alte unități”

De asemenea, în toate cazurile vor fi obligatorii ”spălarea și dezinfectarea mâinilor și încălțămintei la intrarea și ieșirea din spațiile în care sunt ținute porcinele”, iar pentru gospodăria țărănească și exploatația familială vor fi obligaoriii și ”schimbarea hainelor și a încălțămintei la intrarea și ieșirea din spațiile în care sunt ținute porcinele”.

Mihai ROMAN

(Foto: Arhiva Glasul)

cm
cm