LEGISLAȚIE. Câte pensii pot cumula românii în mod legal

Opinia publică din țara noastră a aflat, din mass media, despre existența pensiilor speciale, de sumele uriașe încasate de anumite persoane (sub formă de pensii viagere), deși nu a existat o contribuție proporțională în acest sens. Rezultatul? Revoltă, proteste, discuții…

Puțini știu însă că orice cetățean român poate cumula, la vârsta pensionării, în anumite condiții, patru pensii. Evident, în acest caz, vorbim despre aplicarea strictă a principiului contributivității, ceea ce înseamnă că sunt excluse din zona pensiilor speciale.

După un stagiu de cotizare de 35 de ani (minim 15 ani) și la împlinirea vârstei de 63/65 de ani, românii vor beneficia de o pensie acordată de sistemul public de pensii, în regim viager (pe viață). Se mai numește și Pilonul 1 de pensie. Ea se calculează în funcție de valoarea punctului de pensie, stabilită de Guvern.

Tot la primirea deciziei de pensionare se vor încasa banii din pensia obligatorie administrată privat (Pilonul 2), fie într-o singură tranșă, fie sub formă de rente lunare, pe parcursul a maximum 5 ani. În contul Pilonului 2 intră lunar 3,75% din cota de 25% de CAS. Procentul este stabilit prin lege, motiv pentru care banii din Pilonul 2 sunt direct proporțional cu nivelul venitului brut.

La vârsta de 60 de ani (deci mai repede de vârsta legală de pensionare: 63/65 ani) poți solicita încasarea banilor din pensia privată facultativă (Pilonul 3). Contribuțiile pot să înceapă de îndată ce se poate dovedi obținerea unui venit legal și rămâne la latitudinea fiecărei persoane cum își construiește acestă pensie. La banii depuși se adaugă și randamentul fondului de investiții. În plus, angajatorul are dreptul legal să contribuie la Pinolul 3 de pensie a angajatului (statul recompensându-l cu beneficii).

În fine, a patra pensie nu este altceva decât o asigurare de viață cu componentă de acumulare care, pentru a obține randament pozitiv, trebuie să facă obiectul unui contract pe minimum 10 ani.

Dorin ȘTEF

GlasulMM
GlasulMM