LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Ardusat

Ardusat. Comună, zona Codru, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată la răspântie de drumuri, între Satu Mare, Baia Mare și Silvania (via Ulmeni sau Ariniș); localități limitrofe: Colțirea, Buzești și Borlești (jud. Satu Mare); în nord-vestul depresiunii Baia Mare, în lunca Someşului, la 25 de kilometri vest de Baia Mare; zonă de câmpie (alt. 154 m). ♦ În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, localitatea a făcut parte din comitatul maghiar Sătmar, iar în perioada interbelică a aparținut de județul Satu Mare, plasa Baia Mare. După al Doilea Război Mondial, a făcut parte din Regiunea Baia Mare, iar din 1968 a intrat în alcătuirea actualului județ Maramureș.

Localităţi componente ale comunei: Ardusat (reşedinţă), Arieşul de Câmp, Colţirea. Prima atestare documentară: 1231 (Erdezad). Dialect: subdialect crişean, grai someşean. Numele comun al locuitorilor: ardusătean, -ă, ardusăteni, -e / ardusăteancă, ardusătence. Porecla locuitorilor: ciubărari. Nume de familie derivate din numele localităţii: Ardusădan, Ardusătan, Ardusetan (114 persoane). Nume de familie frecvente în localitate: Şpan, Ghita. Personalităţi: Vasile Igna (n. 1944), poet, prozator, traducător, diplomat; director la Editura Dacia; consilier la Ambasada României la Paris. Vol. Arme albe (1969), Provincia cărturarului (1975), Animale domestice (2011) etc. Membru al Uniunii Scriitorilor.

Instituții: primărie, oficiu poștal, cabinet medical, cabinet stomatologic, farmacie, circumscripție sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, școală gimnazială, bibliotecă comunală (din 1870), cămin cultural, casă de tip familial (pentru copii orfani sau abuzați) (în subordinea DGASPC Maramureș); biserică ortodoxă (de zid, “Sfânta Treime”, 1936), biserică penticostală (“Betel”, 2005). Resurse naturale: curs de apă (râul Someș), teren arabil (1.400 ha), fond forestier (450 ha), fond de vânătoare, ciuperci comestibile din flora spontană, culturi pomicole: meri, pruni. Alte resurse: conexiune internet, semnal GSM, rețea utilități (apă, energie electrică). Monumente de arheologie: așezare, sec. II-IV a.Ch. (pe terasa din stânga Someșului, în apropierea șoselei Baia Mare-Ulmeni, punct Sub pădure), sit arheologic; așezare, epoca bronzului, cultura Suciu de Sus (punct Sub pădure; cercetări în 1977). Târg de mărfuri şi animale (în prima şi a treia miercuri din lună).

Originea numelui localității

Denumiri atestate: (1231) Erdezad, (1394) Erdewschada, (1424) Erdewdzad, (1470) Erdewzada, (1622) Erdöd Száda, (1627) Erdeodszada, (1648) Erdödszáda, (1909-1919) Ardusat, Erdöszáda, (1968) Ardusat.

Soluții etimologice. În opinia lui N. Drăganu (1928), numele localității Ardusat derivă din top. Ardud (< magh. erdöd) + substantivul sat, ori din Ardu (< magh. erdö) + apelativul sat, din care s-a făcut ulterior magh. Erdöszáda. În aceeaşi lucrare, autorul afirmă că Ardusat (la fel ca şi Arduzel, Ardeal sau apelativul ardău “paznic de pădure”) provine din magh. ardó < erdö < erdö-ovó, cu sensul de “slujbaş care făcea parte din sistemul de întărituri, aşa-numitele gyepü (rom. priseci) făcute la hotare (vég) de către regii arpadieni ai Ungariei”. Într-un alt volum, publicat în anul 1933, N. Drăganu, reia ideea: “Una dintre cele mai preţioase rămăşiţe topice ale organizaţiei slavo-române este numirea Ordou, transformat apoi în Ardo. Sub această denumire se găsesc mai multe localităţi din judeţele de margine”. Sistemul de întărituri de la hotare s-ar fi datorat ardăilor, care ar fi întemeiat localităţi numite de ei: “Apelativul se mai păstrează şi acum în graiul românesc din nord, în forma ardău, cu înţelesul de custos silvarum (paznic de pădure) şi hotăreşte definitiv chestiunea originii numirilor topice. Ele nu sunt ungureşti, deşi cuprind un radical unguresc, ci slave şi româneşti”. V. Băinţan (1997) sintetizează ipoteza lui Drăganu: “Din ordo / erdö s-a ajuns la ardău, cu funcţia de paznic de pădure (pădurar), care, întemeindu-şi sat, i-a purtat numele în istorie. Ardău-sat, devenit prin transformări ulterioare Erdöszad – Erdezad – Erdözad – Erdöszada etc., pentru ca în nomenclatorul românesc să devină Ardusat”. Deci, în acest caz,  oiconimul Ardusat ar avea sensul de “Satul ardăilor”. P. Bilțiu (2013) păstrază direcția: “Putem pune primul termen în legătură cu ardău = păzitor de pădure”, adică “satul păzitorului de pădure”. Deși nu este pe deplin satisfăcătoare, teoria a fost acceptată în general, puţine alte soluții fiind propuse pentru etimologia localităţii.

Una dintre excepții îi aparține lui Valentin Băinţan (1997), care indică o derivare a denumirii Erdezad de la magh. erdö “pădure” şi szad “gură”, adică Satul din gura pădurii.

Același exeget invocă o presupusă legendă în încercarea de a găsi o nouă soluție etimologică: “De pe promontoriul unde este situat, Ardusatul are o perspectivă de largă vizibilitate, peste întreaga depresiune a Băii Mari, peste o parte din Chioar, iar înspre apus, până dincolo de Seini. Având în vedere această poziţie geofizică, e foarte posibil ca, în sistemul de apărare din acele timpuri, să-i fi revenit atribuţii strategice, acelea de a aprinde focuri şi făclii, pentru a anunţa iminenţa primejdiei. În vederea acestor prerogative, e firesc ca, cei din jur, să fi strigat: Arde satu’, arde satu’!, din care să fi rezultat Ardusat, adică satul care anunţă urgia. E şi aceasta o prezumţie moştenită din tradiţia orală, ce poate include un sâmbure de adevăr”. O asemănare fonetică a termenilor, evident.

Pe de altă parte, I. Iordan (1963), consideră că Ardusat este identic cu Ardeal, Arded sau Ardud (Sadu Mare), Ardud-Vii (Satu Mare), Ardeu (Orăștie), având o temă comună, respectiv magh. erdö “pădure”.

Dacă analizăm cu atenție denumirile atestate (Erdezad, Erdewzada, Erdöd Száda, Erdödszáda), constatăm că avem de a face cu un cuvânt compus: erdö “pădure” + szád “gură”. Acesta indică un microtoponim local (Gura pădurii) unde s-a constituit inițial vatra satului. Toponimul a fost tradus de autoritățile maghiare (Erdewdzad), iar termenul s-a reîntors în limba română prin adaptarea fonetică: Ardusat (presupusul cuvânt rom. sat fiind rezultatul unei etimologii populare).

(Din lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023. Cartea poate fi procurată din rețeaua librăriilor băimărene).