LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Handalul Ilbei

Sat aparţinător de comuna Cicârlău, zona Chioar, Zona Metro­politană Baia Mare, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Lo­calitate situată la poalele Munţilor Igniş, pe valea Ilbei, la nord de satul Ilba (capăt de drum), la 10 kilometri vest de Cicârlău; zonă de deal.

Prima atestare documentară:1909 (Handal, Ilbabánya). Populaţie: 397 lo­cuitori. Dialect:subdialect crişean. Numele co­mun al locui­to­rilor: ilban, -ă, ilbeni, -e / ilbancă, ilbence. Instituții: agenție poștală, biserică ortodoxă (de zid, “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, 1937-1938; filie a parohiei Ilba, până în 1999). Resurse naturale: curs de apă (râul Someș), livezi, fânațe; fostă localitate minieră (monoindustrială). Alte resurse: conexiune internet, semnal GSM, rețea utilități (apă, energie electrică).

Originea numelui localității

Denumiri atestate: (1909) Handal, Ilbabánya, (1968) Handalul Ilbei. Evoluția numelui localității: Handal, Mina Ilba, Ilba Handal, Handalul Ilbei. Denumire uzuală în prezent (alta decât cea oficială): Handalu Ilbei (forma nearticulată este utilizată atât de localnici, cât și de autorități).

Soluții etimologice.De­numirea localităţii, Handal, derivă dintr-un substantiv handal, handaluri, pentru care I. Bârlea (1924) notează sensul de “partea mai întărită (sau mai înaltă) a unui orăşel”. N. Drăganu (1933) oferă o altă explicaţie: “loc unde se taie sare”. La fel Ștefan Vişovan (2008), referindu-se la toponimele Handal, fânaţe în Costeni, Lăpuşul Ro­mânesc, Vima Mică: “Credem că, în zonă (Lăpuş, n.n.), a circulat apelativul handal cu sensul de loc unde se taie sarea”. Aceeaşi soluţie etimologică propune şi Adelina Emilia Mihali (2015) referindu-se la vechea denumire a localităţii Baia Borşa.

Noi presupunem că, de fapt, există şi un al treilea sens pentru apelativul handal (var. hăndal), prin extinderea de la “ocnă de sare; loc unde se taie sarea” sau “exploatare sau perimetru minier”, la sensul de “colonie de mun­citori mineri”. În judeţul Mara­mureş, în afară de cele trei toponime iden­tificate de Ștefan Vişovan în Ţara Lă­puşului, există alte patru nume to­pice, cu excepţia oiconimul Handalul Ilbei, care cuprind termenul analizat: stra­da Handal, în Ocna-Şugatag, la pe­riferie, în partea de sud-vest, spre Hoteni; Borşa-Handal, denumirea ve­che pentru Baia Borşa; Handal, car­tier în oraşul Cavnic, care a găzduit un ansamblu de locuinţe ale mi­nerilor, precum şi administraţia minei Cavnic, respectiv Nistru-Handal, “co­lonii de muncitori, aşezate între ză­voaiele satului Nistru”; în anul 1851, localitatea Nistru se numea Misztbánya Handal. Cu ex­cepţia localităţii Ocna-Şugatag, ce­lelalte patru (Handalul Ilbei, Borşa-Handal, Nistru-Handal şi Cavnic) sunt foste aşezări miniere, însă niciuna nu s-a ocupat de prelucrarea resurselor saline, ci a minereurilor neferoase. Şi toate cinci se referă la cartiere mun­citoreşti, nu la perimetre miniere.

În ceea ce priveşte etimologia ter­me­nului, N. Drăganu (1933) opinează : “Hăn­dalul din Maramureş şi ape­lativul hăndal «loc unde se taie sare», derivă din germ. săs. han (=hauen) + Dal (=Thal)”.

(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023. Cartea poate fi procurată din rețeaua librăriilor băimărene: bdul Unirii – “Steinhard”, Piața Revoluției – “Cartea Românească”,  RFN – “Petre Dulfu” și VIVO – “Cărturești”).

GlasulMM
GlasulMM