
LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Răzoare
Sat aparţinător de oraşul Târgu-Lăpuş, zona Lăpuş, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată pe malul râului Lăpuş, între Târgu-Lăpuș și Vălenii Lăpulului; zonă de deal.
Prima atestare documentară: 1500 (Machkamezew). Populaţie: 1.036 locuitori. Gospodării: 293 case (în 1977). Etnii: 1.254 români, 39 romi, 5 maghiari, 1 german. Dialect: subdialect crişean (de tranziţie). Numele comun al locuitorilor: răzorean, -ă, răzoreni, -e / răzoreancă, răzorence. Porecla locuitorilor: măşcani. Nume de familie frecvente în localitate: Nechita, Ungur, Vele, Vlaşin.
Instituții: școală gimnazială, agenție poștală, cămin cultural, biserică ortodoxă (de zid, “Schimbarea la față”, 1937); bisericile monument istoric se află în custodia parohiei ortodoxe; biserică penticostală (“Maranata”, 2007). Resurse naturale: curs de apă (râul Lăpuș), teren arabil, livezi, fânațe, zăcăminte de minereu de fier şi mangan; depozit de bentonită. Monumente istorice: Biserica de lemn „Sf. Dumitru” (sec. XVIII); Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” (1731).
Originea numelui localității
Denumiri atestate: (1500) Machkamezew, (1553) Macskamezew, (1637) Machyka Mezeö, (1733) Maska, (1750) Macskamezö, (1830) Máská, (1850) Matska Mezö, Maszka, (1854) Maxskamezö, Macicu, (1909-1919) Maşca, Macskamezö, (1968) Răzoare. Evoluția numelui localității: Mașca, Răzoare. Numele vechi utilizat de localnici: Maşca.
Soluții etimologice. Autorităţile maghiare au notat numele satului în forma Macskamezew sau Maska (< apelativul magh. macska “pisică”), pe care localnicii (majoritatea de etnie română) l-au pronunţat Maşca. După istoricul Iosif Kadar, numele așezării derivă de la magh. vada macska, cu sensul de “pisică sălbatică”, deoarece nobilul Vele, întemeietorul satului, ar fi găsit aici multe pisici sălbatice. Mircea Homorodean (1980) crede că la baza acestui oiconim stă un hidronim (Pârâul Mâțului), iar acesta provine dintr-un antroponim: “Câmpul (sau Lunca) Mâțului, azi Răzoare, pop. Mașca (sat, jud. Maramureș); magh. Macskamezö = câmpul mâțului; cf., tot acolo, Pârâul Mâțului, afluent al râului Lăpuș (…). Este posibil ca determinantul să fie la origine un nume de persoană (cf. n.p. Mâțu, frecvent și azi în partea locului)”. P. Bilțiu (2013) se raliază acestei opinii: “Considerăm corectă etimologia stabilită de Mircea Homorodean, de la numele propriu Mâțu, întâlnit prin părțile Lăpușului, în sate precum Suciu de Sus, Lăpuș. În localitate se află și Pârâul Mâțului, de la același nume”.
După Unirea din 1918, administrația românească a renunţat la denumirea de Mașca (pe considerentul că provine din limba maghiară) şi a numit localitatea, în mod arbitrar, Răzoare, oiconim derivat din apelativul răzor “cărare, potecă servind drept hotar, între două ogoare”. În țară există și alte localități cu nume identic sau asemănător, având, probabil, aceiași etimologie: Răzoare (jud. Cluj și Mureş), Răzoarele (jud. Constanţa și Ilfov).
(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023).








