
LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Țicău
Sat aparţinător de oraşul Ulmeni, zona Codru, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată între Ulmeni și Benesat (jud. Sălaj), la sud de Ulmeni, în apropiere de Defileul Someşului; zonă de câmpie.
Prima atestare documentară: 1543 (Czÿkofalva). Populaţie: 914 locuitori. Dialect: subdialect crişean, grai someşean. Numele comun al locuitorilor: ţicăuan, -ă, ţicăuani, -e / ţicăuancă, ţicăuance. Instituții: școală primară, biserică ortodoxă (de zid, “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, 1972). Resurse naturale: curs de apă (râul Someș), teren arabil, fânațe. Monument istoric: Curie (sec. XIX).
Denumiri atestate: (1543) Czÿkofalva, (1549) Chÿkofalwa, (1555) Czikfalva, Csykofalva, (1570) Chÿkoffalwa, (1583) Chikofalwa, (1850) Czikeu, (1854) Csikó, Ţicău, (1909-1919) Ţicău, Czikó, (1968) Țicău. Evoluția numelui localității: Satul lui Ţicău, Țicău.
Soluții etimologice. La originea denumirii localității ar putea fi un antroponim Ţicău, Ţiclău (provenit din apelativul ţicău). Pentru top. Ţicău (“cartier în Iaşi”), N.A. Constantinescu (1963) indică antroponimul Ţicu, cf. alb. Tsiko, în timp ce Iorgu Iordan (1983) derivă numele aceluiaşi toponim din antroponimul Ţicău, cf. bg. Tsikov. În actele oficiale, așezarea din jud. Maramureș apare în varianta Chikofalwa, adică Satul lui Ţicău, motiv pentru care pledăm în favoarea soluţiei antoponimice; cu atât mai mult cu cât antroponimul Țicău este atestat în secolul al XVIII-lea, în Moldova: Codex Țicău, redactat de cronicarul Ștefan Țicău și copiat în ianuarie 1773 de arhimandritul Bartolomeu Măzăreanu. Apelativul regional ţicău are sensul de “vârf de deal; loc izolat, ascuns” şi este derivat din ţic “vârf de deal” (< s. ciucă “măgură”), sau este var. a lui ţiclă, ţiclău “stâncă foarte ascuţită, vârf de deal, pisc, culme”. În judeţul Maramureş sunt numeroase toponime de acest fel: Ţâcla, deal în Băiuţ; Ţâclău, deal în Baba; Ţiclei, deal în Rohia; La Ţiclu, deal în Cupşeni; toponim în Odeşti (Codru): Ţicleu, deal alungit între două pâraie care se întâlnesc; şi Rohia (Lăpuş): Ţiclei (Ţiglău, Ciclău, Ţicui, Chicera) “numele unui bot de deal aşezat între Valea Ursului şi Valea Parâncului”. Dumitru Loşonţi (2000) trece în revistă toate soluţiile etimoogice: ţiclău “pisc, vârf de munte, stâncă ascuţită”, din magh. csúcs (Al. Cihac), din magh. szikla, prin intermediar săsesc (N. Drăganu, Al. Graur) sau direct (N. Drăganu, Tamás, DEX), raportat la acest etimon maghiar (Puşcariu), considerat “obscur” (Al. Philippide), derivat din ţiclă (Candrea, DLR) sau lăsat fără etimologie (CADE); e derivat românesc din ţiclu, cu suf –ău, cf. sinonimul *piclău. Să mai notăm că între Benesat şi Ţicău, Someşul trece printr-un defileu stâncos, aspect decisiv în stabilirea numelui așezării.
(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023).