LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Tisa

Sat aparţinător de comuna Bocicoiul Mare, județul Maramureș, regiunea istorică Maramureş, Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată pe malul Tisei, între Sighetul Marmației și Crăciunești; zonă de deal.

Prima atestare documentară: 1374 (Veresmart). Populaţie: 1.255 locuitori. Dialect: subdialect maramureşean. Numele comun al locuitorilor: tisan, -ă, tiseni, -e / tisancă, tisence. Nume de familie derivate din numele localităţii: Tisan (6 persoane). Nume de familie frecvente în localitate: Ardelean, Botici, Pipaş, Tivadar. Instituții: școală primară, cămin cultural, muzeu (Casa Pipaș, nr. 231; colecții de covoare, numismatică, broderii, icoane, ceramică, documente vechi), biserică greco-catolică; biserică ortodoxă (de zid, “Sfântul Prooroc Ilie”, 1971). Resurse naturale: curs de apă (râul Tisa), teren arabil, livezi, fânațe. Alte resurse: conexiune internet, semnal GSM, rețea utilități (apă, energie electrică). Monumente de arheologie: așezare, epoca migrațiilor (punct Lazuri); așezare, sec. VII a.Ch. (punct Lazuri), sit arheologic; așezare, perioada de tranziție la epoca bronzului (punct Lazuri). Monument istoric: Conacul Szaploncsay Zoltan, azi şcoală (1848-1849).

Denumiri atestate: (1374) Veresmart, (1374) Veresmarth, (1385) Weresmarth, (1412) Verusmarthy, (1828) Veresmort, Mikowo, (1851) Veresmart, (1909-1919) Virişmort, Tiszaveresmart, (1968) Tisa. Evoluția numelui localității: Virişmort, Tisa-Virișmort, Tisa. Numele vechi utilizat de localnici: Virişmort.

Soluții etimologice. Numele ucrainean al satului este Mykovo (> Micu, Myko, Mykula, Nikolai), iar cel maghiar Veresmarth (> magh. veres “roşu” + marth “mal”, adică Malul Roșu). Românii, locuitori ai satului, cât şi cei din satele din jur nu folosesc în mod obişnuit numele actual oficial al localităţii (Tisa), ci pe cel maghiar, transformat fonetic: Virişmort. Prof. Ştefan Vişovan (2007) este de părere că denumirea consemnată în documentele istorice (Veresmart), ar fi “o traducere a vechii denumiri româneşti: Malul Roşu”. Apelativul mal (cuvânt autohton, cf. alb. mall “munte”) ar putea avea sensul de de “ţărm” (dat fiind că în apropiere se afla albia Tisei); sau ar putea avea sensul arhaic de “deal, măgură, colină sau munte”. Argumente găsim la Iorgu Iordan (1963): “După cum o dovedeşte Densusianu, sensul original a lui mal, care se mai păstrează încă regional, este «munte, deal, ridicătură de pământ», şi cu el trebuie să contăm în toponime, atunci când locurile respective sunt dealuri şi movile”. Iar toponimele de acest fel nu lipsesc: Malul Roșu (București, Buzău, Drăgănești-Olt, Teleorman), Malul Alb, Malul Vânăt, Malul Caprei, Malul Cerbului, Malul cu Flori, Malul Lupului, Malul Orbului, Malul Podurilor, Dealul Malului, Fața Malului, Vârful Malului etc. În timp, denumirea maghiară (Veresmart) a fost transformată fonetic de români, în forma Virişmort. Abia în a doua jumătate a secolului al XX-lea (prin Decretul 799/1964 și Legea nr. 2/1968, privind reorganizarea administrative a țării), autorităţile române modifică denumirea localităţii în Tisa, după numele râului ce curge în apropiere.

Se consideră, în general, că hidronimul Tis–a provine dintr-un termen autohton, prelatin: “Tisia, Pathisus, Parthiscus, Titza > rom. Tisa”. Grigore Brâncuș (2005) confirmă: “Există în română un important număr de nume proprii păstrate din substrat. Aproape întreaga hidronimie majoră din română ni s-a transmis de la daci, în transcrieri latinești sau grecești: Argeș, Buzău, Cerna, Criș Dunăre, Gilort, Jiu, Lotru, Motru, Mureș, Olt, Prut, Siret, Someș, Timiș, Tisa, Vedea”.

(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023).