
LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Vima Mare
Sat aparţinător de comuna Vima Mică, zona Lăpuş, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată la 3 kilometri sud de Vima Mică, la graniţa cu judeţul Sălaj; zonă de deal.
Prima atestare documentară: 1390 (Vudma). Populaţie: 396 locuitori. Dialect: subdialect crişean (de tranziţie). Numele comun al locuitorilor: vimean, -ă, vimeni, -e, (viman) / vimeancă, vimence. Nume de familie derivate din numele localităţii: Viman (227 de persoane). Nume de familie frecvente în localitate: Tecar. Instituții: cămin cultural, biserici ortodoxe (de zid, “Bunavestire”, 1911; “Sfântul Apostol Toma”, 1925); biserică penticostală (“Muntele Sionului”, 2017). Resurse naturale: teren arabil, livezi, fânațe. Alte resurse: conexiune internet, semnal GSM, rețea utilități (apă, energie electrică). Descoperire arheologică: depozit de bronzuri (în punctul Vâlceaua Roșie; descoperit în 1963, cu ocazia unor lucrări agricole). Monument comemorativ: Monumentul Eroilor – Obelisc (1929).
Denumiri atestate: (1390) Vudma, (1405) villa olachalis Vylma, (1553) Vilma, (1590) Torda-Vima, (1598) Chicho- Vilma, (1614) Thorda-Vilma, (1637) Thorda Wilma, (1733) Vima Turdej, (1760) Torda Vilma, (1805) Thorda-Vilma, (1830) Torda Vilma, Zsima Turdei, Csima Máre, (1850) Tima Mare, (1854) Torda-Vilma, Vilma-Mare, (1909-1919) Vima-mare, Tordavilma, (1968) Vima Mare. Evoluția numelui localității: Domeniul românesc Vilma, Vilma, Vi(l)ma Turdei, Vilma Mare, Vima Mare.
Soluții etimologice. Denumirea localităţii pare a deriva dintr-un antroponim Vilm(a), de origine germană (cf. germ. Wilma, magh. Vilma, eng. Wilma, dar răspândit şi în ţările latine şi slave: sp. Vilma, ceh. Vilma, crt. Vilma), hipocoristic de la Willhelm (sau Willhelmina, pentru var. Vilma). E posibil să fie vorba de un stăpân al satului (cu mențiunea că localitatea avea o populaţie majoritar românească, dovadă consemnarea: villa olachalis Vylma), cu numele magh. Vilm(any), de unde numele satului, Vilma, cu suf. top. -a. Trecerea de la Vilma la Vima s-a făcut prin disimilarea lui -l-. Între 1590 şi 1854 denumirea localităţii este Vima Turdei (Torda-Vima, Thorda-Vilma, Vima Turdej), iar din 1830 se numeşte Vima Mare, spre a se diferenţia de Vima Mică.
(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023).