MAI REPEDE. Până nu se dărâmă Castelul Pocol. Primăria promite iară restaurarea zonei

Primăria Baia Mare promite de ceva vreme (de vreo 2 ani cel puțin) restaurarea Castelului Pocol de pe Valea Borcutului, un obiectiv turistic care ar putea da valoare municipiului, ținând cont că aici au ajuns, printre alții, și Nicolae Iorga. Alexiu Pocol a scris istorie pentru municipiul reședință de județ, iar acum clădirea în care cândva era viață a ajuns o ruină. Deocamdată sunt doar vorbe, faptele lipsind cu desăvârșire. Subiectul a fost atins în cadrul vernisajului expoziției Anuala Artelor 2023 de la Colonia Pictorilor, eveniment care a avut loc în finalul de săptămână trecut.

„Intrăm într-o nouă epocă a finanțărilor din fonduri europene nerambursabile. Așa cum am finalizat și aici la Colonia Pictorilor un parcurs scriptic destul de complicat, de la proiecte tehnice și până la elemente care țin de birocrația europeană, așa am făcut și la Castelul Pocol de pe Valea Borcutului. Avem finanțare nu doar pentru clădirea istorică, ci și pentru tot ceea ce înseamnă amenajarea zonei. Va fi o zonă în balanță cu ceea ce avem aici, în centrul orașului, va fi un centru cultural și va fi în administrarea celor care gestionează Colonia”, a anunțat Primăria Baia Mare.

FOTO ro.m.wikipedia.org

Marcel ȘERBAN

dh
dh