MARAMUREȘ. Amenzi de peste 1 milion de lei, pentru munca la negru

În cursul anului 2023 Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș în baza Programului cadru de acțiuni aprobat de Inspecția Muncii prin inspectorii de muncă din cadrul compartimentului Relații de muncă, au desfășurat acțiuni de control și informare la entități economice de pe raza județului Maramureș. În urma verificărilor, au fost depistate numeroase cazuri de muncă la negru. În total, s-au dat amenzi de peste 1 milion de lei

”Au fost controlați un număr de 1498 angajatorii, fiind efectuate un număr de 1658 de controale, diferența reprezentând verificarea măsurilor dispuse prin actele de control anterioare.
Au fost constatate un număr de 2714 de neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere și intrare în legalitate.
Au fost aplicate un număr de 561 de sancțiuni contravenționale, materializat prin 383 de avertismente și 178 de amenzi. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la suma de 1.742.700 lei.
Valoarea cea mai mare a sancțiunilor o reprezintă amenzile aplicate pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată (munca la negru). În acest sens, au fost identificați 46 de angajatori care utilizau muncă fără forme legale, fiind identificate 66 de persoane care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă, valoarea amenzilor aplicate în acest sens fiind de 1.260.000 lei.
Alte amenzi pentru nerespectarea legislației în domeniul relațiilor de muncă au fost aplicate pentru: nerespectarea prevederilor privind evidența orelor de muncă prestată – 162.500 lei, nerespectarea prevederilor privind păstrarea unui exemplar din contractul individual de muncă la locul de muncă – 20.000 lei, negarantarea în plată a salariului minim 7.000 lei, nerespectarea prevederilor privind repausul săptămânal, munca de noapte și munca suplimentară – 17.500 lei, nerespectarea prevederilor privind transmiterea în registrul general de evidență a salariaților a contractelor de muncă -73.600 lei, etc.

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA