MARAMUREȘ – Au ajuns pe patul de spital din cauza artificiilor

Anul 2023 a început în Maramureș cu două situații de rănire accidentală a unor persoane care au folosit artificii sau petarde. Asta deși în fiecare an, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă, polițiștii informează cetățenii cu privire la riscurile efectuării de operațiuni pirotehnice fără drept.

În chiar prima zi a anului, poliția a fost sesizată despre faptul că la secția UPU a Spitalului Județean din Baia Mare, s-a prezentat un seinean de 27 de ani, care solicita acordarea de îngrijiri medicale întrucât a fost rănit în urma folosirii unor artificii.

„Din declarațiile victimei, acesta recunoaște faptul că a cumpărat o baterie de artificii, în data de 27.12.2022, de la o persoană necunoscută din Baia Mare. În noaptea de Revelion, la orele 00:00, acesta a aprins fitilul bateriei, dar nu a mai apucat să se retragă de lângă aceasta, fiind lovit de un foc în arcada dreaptă. O a doua sesizare s-a înregistrat la Secția 3 Poliție Rurală Fărcașa, unde un minor în vârstă de 12 ani din Ardusat s-a autoaccidentat în timp ce manevra o petardă. În fața polițiștilor băiatul a declarat  faptul că a găsit o baterie de artificii cu 19 focuri, în şanţul din apropierea locuinţei sale. Bateria fiind parțial explodată, i-a dat foc, ocazie cu care aceasta s-a declanşat  provocându-i  leziuni la nivelul feţei şi ochiului stâng.

Victima a fost transportată de către un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare  pentru îngrijiri medicale de specialitate și a rămas internată la secția oftalmologie”, arată IPJ Maramureș.

Cercetările în ambele cazuri continuă cu privire la săvârşirea infracţiunii de “orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” , faptă prevăzută şi pedepsită de art.37,alin 1, lit.a, din Legea nr.126/1995, privind regimul materiilor explozive.

Marcel Șerban

dh
dh