
MARAMUREȘ. Credincioșii, invitați să trimită fotografii cu icoana Maicii Domnului din casele lor
Departamentul Comunicații Media-Online din cadrul Sectorului Cultural și Comunicații Media al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a lansat proiectul eparhial „Icoana Maicii Domnului în casa omului”.
Astfel, în perioada 31 iulie – 14 august, credincioșii din țară și străinătate vor avea posibilitatea de a trimite online, pe adresa de e-mail sectormediaonline@gmail.com sau pe numărul de WhatsApp 0748042169, una sau mai multe fotografii cu icoana Maicii Domnului care se află la loc de cinstire și închinare în case sau la locul de muncă al fiecăruia.
Fotografia trebuie să fie clară, însoțită de următoarele date: numele și prenumele persoanei (sau a familiei), parohia aparținătoare, localitatea (țara, dacă este cazul) și numărul de telefon.
Cele mai frumoase fotografii vor fi postate într-un album personalizat pe paginile oficiale de Facebook, Instagram și Twitter ale Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, precum și într-o ediție viitoare a Revistei Eparhiale.








