MARAMUREȘ. Curățenie pe drumurile județene

Săptămânal, sunt realizate acțiuni de curățenie și cosire a vegetației uscate pe drumurile județene din Maramureș, de către echipa societății Drumuri și Poduri SA. Acestea vor continua până în luna aprilie inclusiv, la nivelul întregului județ.

“Din păcate, în fiecare zi, au rezultat zeci de saci plini cu deșeuri, adică sute de kilograme de reziduuri strânse de pe marginea drumurilor și chiar din vegetația aflată în apropierea acestora. De fiecare dintre noi depinde, însă, să avem un județ și un mediu cât mai curat. Rog toți cetățenii să păstreze curățenia și să ni se alăture în aceste campanii de ecologizare, pentru că doar împreună putem să păstrăm Maramureșul curat și verde”, a transmis Ionel Bogdan, președintele administrației județene.

Mircea GRIGOR

mg
mg