MARAMUREȘ. Etapa zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare Prim Ajutor Calificat, la final

Etapa zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare Prim Ajutor Calificat a ajuns astăzi, 9 iunie, la final. Potrivit ISU Maramureș, timp de două zile, 6 echipe de salvatori din cadrul inspectoratelor județene pentru situații de urgență din Bihor, Cluj, Bistrița Năsăud, Satu Mare, Sălaj și Maramureș s-au întrecut în cele două probe și anume descarcerarea din vehicule și acordarea primului ajutor calificat.

Echipele de salvatori și-au demonstrat abilitățile fiind puși să rezolve scenarii complexe. La finalul competiției, clasamentul a fost următorul: La proba de acordare prim ajutor calificat locul I ISU Maramureș, locul II ISU Bistrița, locul III ISU Cluj, respectiv la proba de descarcerare din autovehicule locul I ISU Bihor, locul II ISU Cluj și locul III ISU Maramureș”, arată ISU Maramureș.

Echipele clasate pe locul I s-au calificat în etapa următoare, cea națională.

FOTO ISU Maramureș

Marcel ȘERBAN

dh
dh