
MARAMUREȘ. Încep asfaltările pe drumurile județene. Mari probleme la Cavnic
În ultima ședință a Consiliului Județean Maramureș, aleșii au votat proiectul de hotărâre privind aprobarea “Planului de întreținere și reparații curente și periodice pe rețeaua de drumuri publice aflate în domeniul public și privat al județului Maramureș în perioada 2023 – 2024, modificat.
Printre drumurile care au nevoie urgentă de reparații se numără DJ 184, în localitatea Cavnic, unde gropile și-au făcut din plin apariția, iar șoferii sunt nevoiți să circule cu mare atenție pe anumite tronsoane.
”Am început deja întreținerea drumurilor județene prin decolmatarea și curățarea șanțurilor, curățarea lăstărișului de pe marginea drumului, pentru a ridica vizibilitatea pe drumuri. Acum urmează să ne apucăm de covoare asfaltice, acolo unde situația o impune, cum este cazul Drumului Județean 184 dintre Baia Sprie și Bârsana și care în zona Cavnic are niște probleme destul de grave, în sensul în care, peste iarnă s-au scurs foarte multe aluviuni de pe versanți, iar drumul a fost afectat și trebuie să facem reparații pe suprafețe întinse. Mai sunt și alte locuri în județ unde e necesară intervenția rapidă, pentru ca participanții la trafic să circul în condiții optime. În luna aprilie vom începe marcajele la drumuri și restul lucrărilor necesare”, a declarat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.
Ana-Maria HOJDA