MARAMUREȘ. Jandarmii, la activitățile publice din acest weekend

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii maramureșeni vor fi alături de cetățenii care vor alege să participe la activitățile din spațiul public, dar și alături de cei care vor face o ieșire în natură, la picnit sau într-o drumeție pe traseele montane.

Sâmbătă va fi o zi cu activități preponderent sportive, astfel încât aceștia vor asigura măsurile de ordine publică la următoarele competiții:

–         la meciul de handbal masculin care se va disputa între echipele CS Minaur Baia Mare și Știința Bacău la Sala Sporturilor ”Lascăr Pană” din Baia Mare, începând cu ora 18;

–         la meciul de rugby dintre CSM Știința Baia Mare și Dinamo București ce se va desfășura pe ,,Arena Zimbrilor” din Baia Mare începând cu ora 18;

–         la meciurile de fotbal din Baia Mare dintre Minaur Baia Mare și Viitorul Cluj pe stadionul ”Viorel Mateanu”, dar și la meciul de fotbal de la Sighetu Marmației dintre echipele  SC Olimpia Satu Mare și CSM Sighet.

Duminică, jandarmii vor participa cu efective de asigurare a ordinii publice atât la meciul de handbal feminin dintre echipele Minaur Baia Mare și Corona Brașov care se va desfășura la Sala Sporturilor ”Lascăr Pană” din Baia Mare, precum și la manifestările cultural-artistice ”Sărbătorile Ardusatului” din localitatea Ardusat sau ”Joc la șură” de la Suciu de Sus.

”Pentru a vă bucura de toate evenimentele în siguranță, vă îndemnăm să urmați indicațiile organizatorilor, să țineți cont de recomandările forțelor de ordine și să evitați implicarea în situații care ar putea produce tulburarea ordinii și liniștii publice. Totodată, dacă în acest sfârșit de săptămână v-ați propus o ieșire la munte, jandarmii montani maramureșeni vă sfătuiesc să vă informați în privința traseului ales, să vă echipați corespunzător zonei în care mergeți și să solicitați sprijinul patrulei montane în caz de nevoie. Dacă vă aflați într-o situație dificilă sau aveți nevoie de ajutor, apelați la sprijinul jandarmilor sau sunați la numărul uni de urgență 112”, transmite IJJ Maramureș.

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului