MARAMUREȘ. Mai multe înmormântări decât botezuri

În recenta ședință a Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, s-au prezentat și analizat datele referitoare la activitatea religioasă desfășurată în cursul anului 2023.

Această întrunire a adus în discuție cifrele privind diversele servicii religioase săvârșite în cadrul Eparhiei, subliniind trendurile demografice și ritmurile evenimentelor liturgice.

Conform comunicatului de presă emis de Biroul de presă al Episcopiei, în anul 2023 au fost săvârșite următoarele servicii religioase: botezuri: 3.319, cununii: 1.729, înmormântări: 4.868.

Un aspect deosebit de semnificativ evidențiat în comunicat a fost scăderea demografică, reflectată în diferența dintre numărul botezurilor și al înmormântărilor.

Astfel, s-a constatat o discrepanță de 1.549 de botezuri mai puține decât înmormântări.

Maria STOICA

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului