MARAMUREȘ. Medicii pensionari, ”puși la muncă”

Lipsa de medici de familie din sistemul sanitar face ca, halatele albe care au împlinit vârsta pensionării să-și mai continue activitatea. Cifrele pe Maramureș arată că, aproximativ o treime din medicii de familie au împlinit vârsta de 67 de ani și în continuare se află în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș. Aceștia însă pot oricând să renunțe la cabinete, iar pacienții să rămână fără medic de familie. În același timp, conducerea CAS Maramureș mai precizează că avem cinci localități unde bolnavii au rămas fără medic de familie, deoarece nu s-a găsit nici până astăzi înlocuitor.

”Un număr de 66 de medici de familie aflați în relație contractuală cu CAS Maramureș au peste 67 de ani. Da, există localități fără medic de familie: Asuaju de Sus, Băsești, Băița de sub Codru, Groși, Oarța de Jos. În ceea ce privește atragerea de medici de familie, nu intră în sfera de competență a caselor de asigurări de sănătate. Conform art.20 din Legea 95/2006 „Direcțiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale pentru asigurarea asistenţei medicale.” Pacienții care rămân fără medic de familie au posibilitatea să se înscrie pe lista unui alt medic de familie aflat în relație cu o casa de asigurări de sănătate”, precizează oficialii CAS Maramureș, pentru Glasul Maramureșului.

Pe de altă pate însă, trebuie precizat că medicii de familie existenți pot să accepte alți pacienți pe listele lor, până într-un punct. În cazul în care numărul bolnavilor înscriși pe listele lor este mult prea mare, doctorul riscă să nu mai facă față solicitărilor. În același timp, probleme mari sunt în mediul rural, unde populația îmbătrânită cu greu reușește să meargă la medic în altă localitate.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA