
MARAMUREȘ. Polițiști medaliați la Campionatul Național de Judo al MAI
Doi polițiști maramureșeni au participat, în perioada 14 -17 martie a.c., la etapa finală a Campionatului Național de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, competiție care a avut loc la Călimănești în județul Vâlcea. Ambii s-au întors acasă cu medalii. Au fost două zile de concurs, în care zeci de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri români s-au înfruntat într-un spectacol sportiv deosebit pentru a stabili care sunt cei mai buni judoka din Ministerul Afacerilor Interne.
IPJ Maramureș are, în urma acestei competiții, un vicecampion național și un medaliat cu bronz. La categoria peste 35 de ani, subcomisar de poliție Orban Florin (la -81 de kg) s-a clasat pe locul III și la categoria sub 35 de ani, subinspector de poliție Pop Bogdan (la -81 de kg) s-a clasat pe locul II. Vicecampionul IPJ Maramureș face parte din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională, iar judoka medaliat cu bronz își desfășoară activitatea în cadrul Biroului de Investigații Criminale Baia Mare.
Marcel ȘERBAN