Maramureșul, reprezentat la expoziția națională ”Fabricat în Moldova”

La invitația Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Florentin-Nicolae Tuș, și directorul economic al organizației, Diana Cheța, participă în această săptămână în Republica Moldova la o serie de evenimente economice organizate cu prilejul celei de-a XX-a ediții a expoziției naționale ”FABRICAT ÎN MOLDOVA”.

Ceremonia oficială de inaugurare a evenimentului a avut loc ieri. Cu acest prilej, cei doi președinți ai organizațiilor camerale – Florentin-Nicolae Tuș și Sergiu Harea, au semnat Acordul cadru de parteneriat care are ca scop realizarea celei de a III-a ediții a Salonului “Republica Moldova Prezintă”, în cadrul expoziției “Rivulus Dominarum”, manifestare pe care o vom organiza la finalul lunii septembrie în Baia Mare.

În discursul său, Florentin-Nicolae Tuș și-a exprimat convingerea că și ediția din acest an a expoziției ”Republica Moldova prezintă” va reuni un număr semnificativ de agenți economici de peste Prut. Legăturile comerciale duc la dezvoltare și progres nu doar din punct de vedere economic ci și socio-cultural, a mai subliniat președintele C.C.I. Maramureș. Colaborarea strânsă între organizația noastră și cea din Republica Moldova este ca o piatră de temelie în ceea ce privește consolidarea relațiilor externe camerale și continuitatea expoziției ”Republica Moldova prezintă” care transformă ”Rivulus Dominarum” într-un eveniment internațional.

În această săptămână, la Chișinău au loc întâlniri de afaceri incluse într-un forum, prezentări de companii și conferințe pe teme de interes în sfera cooperării comercial-economice. În cadrul întâlnirilor prevăzute în program, președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș a purtat discuții și cu Cristian-Leon Țurcanu, ambasadorul României în Republica Moldova.

Tot ieri, peste 120 de antreprenori din Republica Moldova și România au participat la Forumul de afaceri Republica Moldova-România, organizat în cadrul celei de-a XX-a ediții a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova” 2023. La această acțiune a participat și o delegație de la Consiliul Județean Maramureș, condusă de vicepreședintele Radu Trufan.

Și învățământul dual a fost promovat în cadrul programului Expoziției naționale „Fabricat în Moldova”. A fost semnat proiectul de Parteneriat Educațional „Perspective noi în învățământul tehnologic. Învățământul Preuniversitar Dual” între Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Camera de Comerț și Industrie Maramureș.

”Fabricat în Moldova” se desfășoară până în 5 februarie, la CEI ”Moldexpo” Chișinău.

mg
mg