MARGARETA PÎRVĂNOIU, coautoare a lucrării: Noțiuni practice în îngrijirea și alimentația copilului

Sub egida Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca și a Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, a apărut de curând lucrarea Noțiuni practice în îngrijirea și alimentația copilului, coordonată de Gabriela Zaharie și Mărioara Boia. Printre autori se numără și Margareta Pîrvănoiu, medicul șef al secției Neonatologie din cadrul Spitalului de Urgență dr. Constantin Opriș din Baia Mare.

“Este un moment special pentru mine, un pas important în dorința de a oferi părinților informații bazate pe știință, dar și experiența acumulată în practica mea medicală. Sper ca acest capitol Rolul vitaminei D în creștere și dezvoltare, să aducă un pic de lumină și o conștientizare a rolului esențial pe care îl are vitamina D în sănătatea copiilor noștri. Mulțumesc pentru încredere și pentru toți cei care m-au susținut, în special prof. dr. Gabriela Zaharie, un profesor și un mentor desăvârșit“, a declarat Margareta Pîrvănoiu.

GlasulMM
GlasulMM