MĂRTURII. Traiul de altădată în satele din Munții Lăpușului

Etnologii de la Centrul Culturii Traditionale Maramureș au consemnat și au conservat mărturii despre viața la țară în satele din județul Maramureș, pentru a rămâne mărturie și pildă în fața generațiilor care vor veni:

„Merem în Băiuț cu un coș mare să vindem slănină, brânză, ouă, ce puteam strânge, că era acolo un centru muncitoresc. Și dacă aveai două vaci trebuia să duci și la stat 600 de lităre de lapte, nu-ți da nimic pă el. Și mai trebuia să mânânci și tu. Era o casă plină de copii. Și mergeai în Băiuț să mai faci vo doi bănuți, să ai ce mânca. Și atâta era de greu coșu cu care mergeam. Erau sticle de sticlă la lapte și borcane cu groștior și ouă. Și puneam cât puteam duce. Și umblam de la casă la casă: „Nu faci bine să-mi iei laptele?” Și cumpărai un ptic de oloi când veneai acasă, o pită neagră. Și atâta ne da de cu greu. Niciun miez nu eram liberă.

Fugeam după marhă, să băgau în huceaguri, nu le puteam scoate. Și plângeam, îmi picau optincile din pticioare și nu mi le știem pune. Noi pă când soseam unde era pășunea și unde era pământu, eram flămânzi. Puneam traista jos și mâncam. Ne făcea mama plăcinte de acele nedostite cu brânzucă. Aceie ne era merindea, în tătă ziua ne punea în traistă. Mai punea pită de mălai, slănină și o ceapă și mâncai ori de nu mâncai, duceai acasă. Ori mai puneai traista pă jos și mai mergea câte o vacă la ié și ț-o mânca ori mere un câne când nu băgai de samă. Și nu mâncai nimic în zâua ceie, stai acolo rupt de foame, că acasă n-ai avut ce vini cu marhăle până sara, c-o fo frig, c-o fo cald, c-o fo ploaie. Și nu numai tu și celălalt copil ce-o avut pășune lângă tine, că era câte trei, patru coptii. Și ne întâlneam unu cu altu, da nu lăsam marhăle în pășunea altuia. Mergeam câte trei, patru, că ne temeam, purtam grija urșilor când eram prin huci. Da nu aveam ce face, așa o fo viața”.

(De la Maria Buda, Ungureni, 75 ani, 2018)