
Mașină intrată într-un cap de pod la Remetea Chioarului
Grav accident de circulație petrecut în urmă cu puțin timp în localitatea Remetea Chioarului. Din primele informații o mașină ar fi intrat într-un cap de pod, din motive care încă nu se cunosc. La fața locului sunt pompierii, echipajele de prim ajutor, dar și polițiștii.
Polițiștii maramureșeni au anunțat că „azi la ora 12.10, o femeie în vârstă de 35 de ani din Remetea Chioarului care conducea un autoturism între localitățile Remetea Chioarului și Berchez, a pierdut la un moment dat controlul direcției și a intrat în coliziune cu un podeț amplasat pe marginea părții carosabile”.
„În urma impactului conducătoarea auto a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ea nu a putut fi testată cu aparatul etilotest. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, precizează IPJ Maramureș.
Marcel ȘERBAN








