Măsuri de ordine și siguranță publică la evenimentul cultural-artistic Sărbătoarea Castanelor

Inspectorul de Jandarmi Județean ,,Pintea Viteazul” Maramureș
În acest sfârșit de săptămână va avea loc evenimentul cultural-artistic Sărbătoarea Castanelor care se va desfășura, așa cum știm, în mai multe locații din Baia Mare și se preconizează prezența unui număr important de participanți, organizatorii estimând prezența a peste 20.000 de persoane, zilnic.
În acest context, Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș a organizat ieri o ședință de cooperare și colaborare cu structurile din Sistemul Național de Apărare, Ordine publică și Siguranță Națională dar și cu cele care răspund de măsurile igienico-sanitare, sănătate și securitate în muncă. Scopul acestei ședințe a fost identificarea și diminuarea potențialelor riscuri prin luarea tuturor măsurilor necesare, adecvate și aplicate potrivit responsabilităților și atribuțiilor specifice fiecărei structuri și instituții în parte.
În ceea ce privește activitatea Jandarmeriei ca instituție responsabilă cu măsurile de ordine și siguranță publică, sprijinită de celelalte instituții aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne și de celelalte instituții abilitate, pe parcursul zilelor de vineri, sâmbătă și duminică vom fi prezenți atât în cele trei mari locații de desfășurare a evenimentului, cât și pe traseele de deplasare către și dinspre acestea. Scopul nostru este atât protecția participanților, cât și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
În acest sens, dispozitivele de ordine publică au fost dimensionate și adaptate la situația din teren, iar patrulele de ordine publică vor fi mai vizibile pe traseele din zona bulevardului Unirii, din zona Italsofa și din Centrul Vechi, zone delimitate, de altfel, pentru desfășurarea Sărbătorii Castanelor.
 Peste 60 de efective ale Jandarmeriei vor acționa în fiecare zi în cadrul patrulelor pedestre și a echipajelor auto, atât premergător desfășurării evenimentului, cât și pe parcursul derulării acestuia și suntem pregătiți să suplimentăm efectivele dacă acest lucru va fi necesar.
Pe parcursul fiecărei zile, atât pe timp de zi, cât și seara și pe timp de noapte, jandarmii se vor asigura că nu se produc încălcări ale legii sau fapte antisociale. O atenție deosebită va fi acordată zonelor cu aglomerări de persoane, iar pe parcursul desfășurării concertelor vom manifesta o vigilență sporită în aceste zone pentru a preîntâmpina sau pentru a combate și sancționa unde va fi cazul, producerea evenimentelor nedorite. De asemenea, vor fi constituite echipe mobile de intervenție pregătite să acționeze prompt în orice situație.
Este important să menționăm faptul că vom fi sprijiniți și de colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca pentru ca toate activitățile planificate să se desfășoare în siguranță.
Pe această cale, îndemnăm cetățenii să vină în sprijinul forțelor de ordine și să se adreseze cu încredere colegilor noștri aflați în dispozitiv semnalând orice problemă sau abatere de la normele legale.  Ei vor fi pregătiți să intervină în cel mai scurt timp pentru a acorda ajutor cetățenilor.
Totodată, recomandăm participanților :
– să respecte regulile stabilite de  organizatori și indicațiile forțelor de ordine pe tot parcursul desfășurării evenimentului;
– să manifeste un comportament adecvat în relație cu ceilalți participanți, să evite implicarea în situații conflictuale sau în acțiuni care pot escalada și pot produce tulburarea ordinii și liniștii publice;
– să supravegheze cu atenție copiii dacă sunt însoțiți de aceștia, la astfel de manifestări au fost înregistrate multe cazuri în care copiii s-au pierdut în mulțime;
– să își păstreze bunurile personale în siguranță, să nu lase la vedere obiecte de valoare.
Vă mulțumim pentru înțelegerea manifestată față de măsurile luate pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acestui eveniment. Dacă vă aflați într-o situație dificilă, solicitați -ne sprijinul sau apelați numărul unic de urgență 112.
Inspectorul de Poliție al Județului Maramureș
Pe parcursul celor trei zile în care se desfășoară evenimentul „SĂRBĂTOAREA CASTANELOR”, peste 150 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș vor acționa atât pentru a se asigura că nu apar incidente neplăcute,74 cât și pentru descurajarea și combaterea săvârșirii oricăror fapte antisociale.
Ne-am propus să acționăm proactiv și eficient, astfel vor fi mobilizate echipe specializate pe toate palierele, respectiv ordine publică, poliție rutieră, acțiuni speciale, investigații criminale, investigarea criminalității economice, prevenire și protecția animalelor. Scopul prezenței este unul preventiv, context în care facem apel la cetățeni să respecte regulile de conviețuire socială, drepturile și libertățile celorlalți, pentru a evita astfel să fie implicați în evenimente nedorite.
Vom asigura o prezență activă a polițiștilor atât în zonele în care va avea loc evenimentul, cât și în zonele adiacente, pe raza întregului municipiu. Astfel, forțele de poliție vor efectua patrulări, punând accent deosebit pe zonele intens circulate sau cu aglomerări de persoane, pentru a putea interveni într-o manieră promptă în situația în care se va impune. Polițiștii rutieri vor acționa pentru monitorizarea traficului rutier, asigurarea fluenței traficului auto, dar și în scopul depistării și tragerii la răspundere a conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau substanțelor interzise.
Totodată, polițiștii vor acționa pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri. Vor fi desfășurate activități specifice inclusiv în colaborare cu reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Baia Mare, în cadrul Campaniei BAIA MARE ia ATITUDINE – spune NU DROGURILOR!
Precizez că toate activităţile pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice se vor desfășura în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în acest sens.
Ne dorim ca evenimentul să se desfășoare în condiții de siguranță! În acest context, reiterez participanților recomandarea de a fi responsabili, de a coopera cu forțele de ordine prezente și implicit de a respecta prevederile legale! În situația producerii unor incidente sau în caz de nevoie, solicitați sprijinul în mod direct sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș
În vederea menținerii climatului de normalitate pentru participanți, avem angrenate forțe și mijloace pregătite să furnizeze răspunsul eficient în cazul producerii incendiilor, acordarea primului ajutor calificat și acordarea asistenței medicale de urgență, respectiv evacuarea în situații de urgență a persoanelor aflate în dificultate.
Peste 50 de pompieri militari, personal medical și voluntari SMURD vor asigura necesitățile operative în acest sfârșit de săptămână.
În vederea asigurării misiunii de prevenire și stingere a incendiilor, pe parcursul defășurării evenimentelor, o autospecială de stins incendii va fi dislocată pe bulevardul Unirii, în zona scenei. Totodată, zona Centrului Vechi va fi asigurată din unitate, de către o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Întreaga activitate va fi coordonată prin intermediul punctului de comandă, stabilit în zona de desfășurare a evenimentului.
În scopul prevenirii situațiilor de urgență,inspectorii de prevenire vor începe verificările pe linia apărării împotriva incendiilor la amenajari temporare în aer liber și operatorii economici care preseteaza servicii în cadrul acestui eveniment, acordându-se o atenție deosebită:
– exploatării instalațiilor, aparatelor, etc, conform reglementărilor tehnice specifice;
– dotării cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor (stingătoare) certificate conform legii;
– menținerii libere a căilor de acces și intervenție;
– măsurilor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea focului deschis.
Activitățile de control vor continua și pe timpul desfășurării evenimentului, pentru a înlătura pe loc potențialele situații de pericol .
Îi îndemnăm pe cetățenii care vor fi prezenți, să asculte îndeaproape sfaturile primite de la organizatori și autorități. Dacă sesizați că o persoană are nevoie de ajutor, vă rugăm să vă adresați cu încredere echipajelor noastre.
Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș
Pe durata Sărbătorii Castanelor specialiştii antidrog vor desfăşura activităţi specifice de prevenire şi consiliere privind efectele şi riscurile asociate consumului de droguri şi vor oferi, la nevoie, sprijin de specialitate.
Reiterăm faptul că substanţele psihoactive acţionează asupra sistemului nervos central, cu efecte atât asupra stării fizice, cât şi psihice, modifică senzaţiile şi percepţiile, atenţia, gândirea, imaginaţia, generând tulburări emoţionale şi de comportament.
Vă informăm că Agenția Națională Antidrog implementează campania de informare ”Safe Festival”, în cadrul căreia există o secțiune pe site-ul instituției, www.ana.gov.ro, unde atât organizatorii, cât și participanții găsesc informații despre măsurile de prevenire în domeniul drogurilor, efectele consumului de substanțe interzise, aspectele legislative, care fac diferența dintre legal și ilegal, precum și unde să se adreseze în caz de urgență.
Reamintim tuturor că cele mai frumoase momente sunt cele pe care ți le amintești a doua zi și le poți împărtăși cu cei dragi!
GlasulMM
GlasulMM