MEMORIALUL DE LA SIGHET. Amintiri despre tancurile sovietice care au uitat să plece din România
Neutralitatea declarată a României de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost spulberată un an mai târziu (1940), de presiunile Rusiei (care anexează Basarabia şi Bucovina) şi ale Germaniei (cu ajutorul căreia, Ungaria horthystă anexează Transilvania). Sub aspectul dezintegrării statale, România intră în război prin aderarea la Pactul tripartit, alături de Germania hitleristă şi aliaţii săi (Ungaria, Italia, Japonia), cu sprijinul mişcării legionare.
După patru ani de război, pe fondul unei mişcări populare, România se alătură Naţiunilor Unite, ceea ce duce la prăbuşirea sistemului de apărare german din Balcani şi înaintarea armatei ruseşti.
Tancurile sovietice, însă, nu se vor grăbi să părăsească ţara nici după zece ani de la stingerea conflictului militar. Cu ajutorul lor, forţele politice de stânga vor măslui alegerile din 1946 şi vor instaura comunismul în România. Din acel moment, se declanşează un război de guerillă împotriva tuturor românilor (îndeosebi elitele societăţii) care se opun regimului. În august 1948, se înfiinţează (prin Decretul 221) Direcţia Generală a Securităţii Poporului, cu rolul declarat de „a apăra cuceririle democratice şi de a asigura securitatea RPR împotriva uneltirilor duşmanilor interni şi externi”.
În acest context, mai multe închisori de drept comun din România sunt transformate în lagăre de exterminare a „duşmanilor poporului”. În 1950, închisoarea din Sighet – construită în 1897 – îşi capătă tristul renume de „Închisoare a Miniştrilor”. Într-o singură noapte (5/6 mai) au fost încarceraţi aici peste 100 de demnitari din întreaga ţară (foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni), unii condamnaţi la pedepse grele, alţii nici măcar judecaţi.
În toamna aceluiaşi an, în penitenciarul situat la doi kilometri de frontiera cu Uniunea Sovietică au fost închişi 50 de prelaţi (preoţi de rit greco-catolic şi romano-catolic).
Cinci ani mai târziu, în urma aderării ţării la Convenţia de la Geneva, o parte dintre deţinuţi au fost eliberaţi, iar alţii au fost transferaţi în alte penitenciare. Bilanţul a fost dramatic – peste 50 de deţinuţi politici şi-au găsit sfârşitul în celule sighetene.
Fundaţia Academică Civică a considerat necesar ca în celulele mânjite cu sânge ale Penitenciarului de la Sighet (clădire dezafectată în 1977) să intenteze un tăcut proces, în care juraţii (vizitatorii) să judece şi să condamne faptele torţionarilor.
În 1995, fosta ruină a închisorii este preluată de Fundaţie şi transformată într-un dureros Memorial al Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Au fost adunate fotografii, acte, obiecte, scrisori, colecţii de ziare, cărţi, manuale… S-au organizat ateliere, seminarii, simpozioane, întâlniri cu victimele comunismului, au fost publicate cărţi cuprinzând mărturii, studii, statistici privind rezistenţa anticomunistă şi reprimarea ei.
