METEO. Vremea în Maramureș în primele 14 zile din mai

Încet, dar sigur vine vara în Maramureș. Dar vin și furtunile de care am ajuns să ne temem și din cauza cărora am ajuns să ne ascundem mașinile în garaj. ANM precizează că regimul termic va avea fluctuații în prima săptămână de prognoză, în primele două zile se va încălzi, în următoarele se va răci, apoi se va încălzi din nou, astfel că mediile maximelor vor fi între 18 și 22 de grade, dar se va stabiliza ușor și până la finalul intervalului de prognoză nu va mai varia semnificativ, cu maxime în jurul a 19 grade.

În ceea ce privește temperaturile minime, acestea vor debuta cu 4…5 grade media regională, iar din 3 mai se vor situa, în medie, între 5 și 9 grade. Vor fi ploi pe arii restrânse, mai ales după-amiaza și în general slabe cantitativ până în
data de 7 mai, apoi va crește probabilitatea de extindere a acestora.

Marcel ȘERBAN

dh
dh