METODA OLX. Pățanie de ținut minte
Nu plătiți în avans bunuri comandate prin internet de la persoane necunoscute! Este o regulă de aur pe care foarte mulți nu o respectă și apoi ajung să dea declarații pe la poliție, fiind înșelați de oameni fără scrupule.
Un astfel de caz a avut loc în județul Suceava. La data de 26.01.2023 un bărbat din comuna Frătăuţii Noi a depus o plângere penală la sediul Postului de Poliţie Frătăuţii Noi, prin care a solicitat să fie efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) și (2) din Codul penal, constând în aceea că în data de 12.01.2023 o persoană posibil cu identitate falsă, l-a indus în eroare şi l-a determinat să îi trimită prin serviciul de curierat o bară faţă de autoturism, în schimbul sumei de 3.500 de lei, persoana vătămată expediind bunul însă fără a mai primi suma de bani.
„În cadrul cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana vătămată locuieşte pe raza com.Frătăuții Noi, jud. Suceava și a deținut un autoturism care s-a defectat, context în care proprietarul a decis să-l dezmembreze și să-l vândă pe bucăți. În acest sens, a postat pe platforma OLX un anunț prin care a scos la vânzare piese auto, printre care o bară față.
La data de 12.01.2023 în jurul orei 16:00 un bărbat necunoscut care și-a atribuit un nume fals a contactat telefonic pe persoana vătămată din com. Frătăuţii Noi, jud. Suceava şi sub pretextul că este interesat să achiziţioneze un element de caroserie al autoturismului, a indus-o în eroare pe aceasta determinând-o să îi trimită prin serviciul de curierat bara din faţă a autoturismului, iar pentru a întări convingerea persoanei vătămate că tranzacţia va avea loc i-a trimis acesteia în format electronic o chitanţă ce părea a fi emisă de o unitate bancară, din data de 12.01.2023 ca urmare a unui transfer bancar în suma de 3.500 de lei.
În realitate, transferul nu s-a realizat, iar persoana vătămată a suferit un prejudiciu în valoare de 3.500 de lei, deoarece bunul a fost trimis în data de 12.01.2023 însă suma de bani nu a fost transferată în realitate în contul persoanei vătămate.
A doua zi respectiva persoană a contactat-o din nou pe persoana vătămată, în jurul orelor 10.00 și i-a transmis că vrea să cumpere jantele, volanul și alte piese, însă persoana vătămată i-a comunicat că banii nu i-au intrat în cont, context în care autorul nu i-a mai răspuns.
Persoana vătămată a așteptat câteva zile și observând faptul că nu au fost transferați banii a încercat în mod repetat să-l sune pe respectivul client însă a constatat că are telefonul închis. Astfel şi-a dat seama că a fost înșelat și a decis să depună plângere la poliție.
Având în vedere faptul că astfel de înșelăciuni au devenit foarte frecvente în ultimii doi ani, un număr mare de persoane fiind înșelate în județ și în țară prin această metodă ”OLX”, în cauză au fost desfășurate activități investigative complexe, pentru identificarea autorului”, arată polițiștii suceveni.
În cadrul investigațiilor desfășurate inclusiv cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Pantelimon, s-a stabilit identitatea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 21 ani, cu domiciliul în mun. Bucureşti. Bucureșteanul a fost arestat și acum va răspunde pentru faptele sale.
Marcel ȘERBAN