Ministerul Mediului introduce, din luna martie, programul Rabla local

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Tánczos Barna, s-a aflat astăzi într-o vizită de lucru în județul Bistrița-Năsăud. Cu această ocazie, demnitarul a susținut o conferință de presă la sediul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.

În cadrul conferinței ministrul a vorbit despre programul Rabla local, care va începe în luna martie. Demnitarul a precizat că ghidul aferent programului va fi supus consultării publice în cel târziu două săptămâni, în această perioadă urmând să fie finalizat şi sistemul informatic pentru „Rabla local”.

„Rabla local care are o finanţare de 240 milioane de lei şi va permite scoaterea din circulaţie a în jur de 100.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani. Aici ne bazăm pe sprijinul autorităţilor locale, noi vom vira banii pentru aceste subvenţii în contul primăriei în proporţie de 80%, adică 2.400 lei din cei 3.000 lei se vor asigura din fondurile AFM, 600 lei va fi contribuţia primăriei, urmând ca 3.000 lei o să fie prima primită de beneficiarul care casează o maşină mai veche de 15 ani. Vom stabili un număr maxim de beneficiari la nivel de UAT în funcţie de populaţia fiecărei comune, fiecărui oraş, fiecărui municipiu. Vom face, astfel, o defalcare matematică a numărului de 100.000 de autoturisme la nivelul fiecărui judeţ, fiecărui UAT şi vom porni programul în cursul lunii martie, aşa am stabilit cu autorităţile locale reprezentate de asociaţiile oraşelor, municipiilor şi comunelor”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

Programul nu prevede ca beneficiarii să aibă obligația de a achiziționa un autoturism nou.

cm
cm