MINIVACANȚĂ DE PAȘTE. Structurile MAI din județ vor face controale peste tot

Structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Maramureș vor desfășura misiuni specifice, în sistem integrat, în contextul minivacanței prilejuite de 1 Mai și de Sărbătorile Pascale. Potrivit Instituției Prefectului județului Maramureș, angajați din serviciile publice deconcentrate au desfășurat activități în zona locațiilor unde vor fi organizate evenimente publice în minivacanța din această perioadă, la unități de turism, în piețe agroalimentare la unități de alimentație publică și locații ale cultelor religioase.

„Suntem pregătiți, în sistem integrat, inclusiv alături de colegii de la Salvamont pentru a asigura intervenția rapidă în sprijinul populației în caz de nevoie. Obiectivul nostru comun este de a petrece minivacanța de 1 mai și Sărbătoarea Învierii Domnului în condiții de siguranță și ordine publică la nivelul comunităților locale din Maramureș. Sărbători Pascale Fericite în liniște și siguranță! În perioada ce urmează, polițiștii maramureșeni vor acționa permanent atât pentru menținerea ordinii și siguranței publice cât și pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. O atenție deosebită va fi acordată siguranței rutiere. Polițiștii rutieri vor fi prezenți pe anumite tronsoane de drum pentru fluidizarea traficului rutier, însă vor intensifica verificările în trafic pentru depistarea și luarea măsurilor legale față de cei care pun în pericol siguranța pe drumurile publice. Pentru consolidarea climatului de siguranță, efectivele polițienești vor fi sporite în zonele în care se vor crea aglomerări de persoane.

Pentru a evita să deveniți victimele diverselor tipuri de infracțiuni și a petrece minivacanța în liniște, polițiștii vă recomandă să aveți în vedere câteva măsuri preventive, care vă pot scuti de neplăceri. Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să conducă cu viteză adaptată condițiilor de drum, să păstreze distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic. Fiți vigilenți în magazine, nu păstrați la vedere sume mari de bani și nu lăsați poșete sau portofele nesupravegheate în coșul de cumpărături. Totodată, nu lăsați bunuri la vedere în autoturism, fără a asigura portierele acestuia. Dacă alegeți să faceți cumpărături online, atenție la înșelăciuni și infracțiuni informatice!
Siguranța locuinței dar și a bunurilor din locuință revine fiecăruia dintre noi. Chiar dacă ieșiți din casă pentru foarte scurt timp, nu uitați să încuiați ușa de la intrare.

Jandarmii maramureșeni vor intensifica măsurile specifice de ordine publică acţionând zilnic, atât independent, cât şi în cooperare, în vederea prevenirii producerii unor evenimente nedorite. Peste 300 de jandarmi vor fi în stradă în această perioadă pentru a se asigura că manifestările din spațiul public ce vor avea loc pe raza județului nostru se vor desfășura în siguranță. O atenție deosebită va fi acordată zonelor din apropierea lăcașurilor de cult, unde efectivele au fost suplimentate pentru creșterea nivelului de siguranță al cetățenilor și pentru preîntâmpinare producerii unor situații care ar putea afecta siguranța acestora. Dacă în această perioadă alegeți să petreceți sărbătorile la munte sau să mergeți la un picnic de 1 Mai, peste 50 de jandarmi montani din cadrul posturilor montane Şuior, Cavnic, Valea Vaserului, Țibleș şi Borşa vor fi prezenţi în zona staţiunilor turistice și pe traseele montane din judeţul nostru pentru îndrumarea cetățenilor și pentru menținerea unui climat de siguranță publică”, a anunțat CJSU Maramureș.

Apoi, peste 140 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș vor monitoriza permanent dinamica intervențiilor la nivel județean, fiind zilnic la datorie pentru asigurarea măsurilor de protecție și intervenția promptă în cazul producerii unei situații de urgență. Maramureșenilor li se reamintește că nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu sau pe timp de vânt, prepararea hranei prin utilizarea focului deschis, în zonele de agrement, să se facă numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe de siguranță care să nu permită propagarea focului la construcții, culturi agricole, păduri sau alte vecinătăți, se impune monitorizarea în permanență a arderii, respectiv supravegheați continuu copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA